pentru suflete calde
daruiesc mii de stele
pentru priviri materne
adiere de toamna
pentru inceput
las caderi de frunze
pentru iubire
culeg rod de impacare
astern ultimul gand
protejat de mireasa
caruntelor clipe
intomnand pe la porti de rai
intr-u impacare
cu toata fiinta mea
ma retrag sub coaja de mar
sa admir
joc de lumini tomnatice
Imi place sa citesc aceste micropoeme, uneori chiar si simt ca se intampla si in mintea mea ceva similar :-)
Pornind de la haiku (pe care, sincer, nu cred ca suntem pe deplin capabili sa-l intelegem) aceste cuvinte putine reusesc sa creeze o stare deosebita cititorului, ii permit sa patrunda intr-o \"stare alterata de constinta\" prin intermediul unei meditatii, in general asupra naturii.
De aceea cred ca ultimul lucru care ar fi de dorit este \"demonetizarea\" acestui gen prin zeci de replici, ca la epigrame.
As prefera sa vad un comentariu (eventual si din partea autorului/autoarei) explicativ, critic sau autocritic.
Al meu:
1/ \"crengi despuiate\" - suna prea frust, nu-mi place cuvantul \"despuiate\". Varianta: dezgolite. Oricum epitetarea unui substantiv trebuie facuta cu multa zgarcenie, altfel se pierde forta intrinseca a substantivului respectiv.
2/ Leaganul pamantului - da, asta da vers, are imagine, miscare, parca ma vad acolo... ma leagana pamantul, Doamne ce ma mai leagana... dar
3/ galbene ape - imi da in cap, ma scoate din reverie... de ce \"galbene ape\" si nu \"ape galbene\"? De ce inversiunea? Mi se pare ca efectul ei este chiar devastator in acest context. Si apoi inversiunea devine metafora, si asta complica lucrurile inca si mai mult.
Hai, ca m-am lungit rau de tot.. scuze :-)
Numai bine!
Bobadil.
:)
Fiecare vede toamna in felul lui....
Daca numai asa o vede ea,....Daca trei \"versuri \" definesc starea ei sufleteasca vis a vis de un anotimp,...Dura nu pot sa fiu...Ma abtin, mai bine....
Uneori trebuie sa ne rasucim petalele
Pana la pierderea zambetului
Alteori prindem bruma de-o aripa
Si ne stergem la coada ochiului
Dezghetand-o.
Uneori ne risipim aroma
In amestecuri bolborosind a descantec
Alteori lasam ploaia sa decanteze
Gustul de matraguna al cerului
Tacand.
Uneori nostalgia nu-i buna decat
Ca garnitura de toamna amara
Alteori ne infruptam copios
Din vata de ceata la un balci de frunze
Indulcind.
Uneori, trandafirule, ne scuturam visele
Printre versuri albindu-le
Alteori feliem o tristete pe-un zambet
Si-o impartim cu necunoscutul de langa noi
Poate la fel de flamand.
Intotdeauna insa
Vei pastra coltul acela de pagina
Pe care sunt scrise marunt toate
Drepturile de autor: inima ta.
Andu, îți mulțumesc pentru comentariu! Felul cum am văzut acest micropoem e poate pueril. La o analiză precum cea făcută de tine ies în evidență stângăciile și tot ceea ce pare a nu fi în regulă. Dar asta nu înseamnă că ceea ce am scris nu reprezintă ceea ce am simțit în momentul respectiv. Textul e simplu, așa cum sunt toate poemele mele, e doar exprimarea, poate banală, a unei stări, nicidecum nu are pretenția de a fi haiku. Prin asta însă, te rog să nu înțelegi că am ceva să-ți reproșez, dimpotrivă, mă bucur pentru astfel de comentarii pentru că îmi dau ocazia să văd unde trebuie să mai lucrez. Dacă e cazul! :)
Lucia, poate într-o zi îți vei face timp să citești și alte texte de-ale mele și vei constata că pot să văd toamna în multe alte feluri. Un bun exemplu e textul \"Și ce dacă e toamnă?\". Îți mulțumesc pentru vizită și comentariu! Bineînțeles, te mai aștept!
Florina, câtă dreptate ai! Sigur, întotdeauna, orice s-ar spune și orice s-ar scrie în comentarii, în pagina asta va rămâne mereu o parte din inima mea, oferită vouă tuturor. Și inima mea nu e întreagă fără voi!
Cu drag!
N-am de gând să-ți reproșez absolut nimic din comentariul făcut de tine, doar să spun
vechi reinnoit
adun roade de viata
inoni