Poezie
Rugăciune
1 min lectură·
Mediu
Cuibarul de gânduri proptit între tâmple
E greu, de atâtea-ntrebări câte-au fost,
Răspunsuri mai vor și acum să se-ntâmple
Dar nu mai ești tu, să le cauți un rost.
Topind mângâieri dintr-o mare iubire
Conspecte de lacrimi mă-neacă bizar,
Se-nnoadă pe sânii-nălțați a uimire
Săgeți convergente spre trupu-mi hoinar.
Secundele-și varsă amarul din mers,
În vorbe răzlețe respiră durerea,
Din vene-mi alungă și ultimul vers
Gerunzii borțoase, sfidându-mi tăcerea.
Prin pleoape-mi țâșnesc amintiri despre tine,
Din linia vieții-nfrunzesc rugăciuni,
Ferestrele-nchise mă-ntoarnă în mine,
Învață-mă, Doamne, a crede-n minuni!
25 februarie 2003
044064
0
Strofa intai cel mai mult, probabil ca metafora cuibarului de ganduri m-a fascinat.
Bine!