Poezie
Am uitat ...
1 min lectură·
Mediu
Þi-am spus mai demult, într-o noapte polară,
să nu pleci din mine, nici măcar într-o doară
să nu-mi ceri uitare. Mai bine-o brățară
de cuminți ghiocei peste păr să-mi răsară,
Mai bine să-mi curgă prin vene, fierbinți
râuri repezi, atâtea și-atâtea dorinți,
Mai bine să fim o pereche de sfinți
și iubindu-ne să reînflorim hiacinți.
Am uitat să-ți mai spun cât mi-e dor
să mă mângâi cu buzele, cald și ușor,
De degetele tale atinsă să mor
într-o dulce cădere-n păcat. Ce ușor
mi se pare, aici și acum, că e chinul
când gust însetată din cerul, seninul,
pieptului tău și din palmă, deplinul
iubirii-și înfinge în mine caninul.
Am uitat să mai caut motive să plec
și-acum nu mai vreau, nu mai pot. Mă petrec
mii și mii de talazuri, și dorul zevzec
ce-mi bântuie trupul, pulsând intrinsec.
Și-am uitat să te uit!
6 decembrie 2002
045
0
DI