imbroglio

\"aripile îngerului îmi nasc tăceri desperecheate,
iluzii optativ imaginare aruncă vălătuci de ceață
peste umbrele amorțite în îmbrățișarea lacrimilor gemene\"
desperecheri prinse la glezne colturoase pe marginea nisipoasa, difuza a ingemanarii.aripile lacrimilor falfaie la fel.

clepsidra măsoară monoton aceleași întrebări
îmbătrânind aiurea în așteptarea fără timp
a timpului meu As incerca sa gasesc o alta modalitate de a sugera lipsa timpului de propriul continut. Repetitia nu face bine poeziei, asa simt eu.

Apoi as scoate categoric \'aripile ingerului\', nu numai pentru ca o sintagma atat de des intalnita... acelasi lucru si cu albastrul

O poezie delicata si dulce asa cum e sufletelul tau. Dar trebuie mai mult de atat. Citeste-o cu \'ochi rai\', cu ochiul celui mai rau critic din tine, sfatul meu :)

\"banal de albastră ploaia secundelor,
alburii marginile poveștii se destramă
și-mi fuge iar printre degete firul întâmplărilor\"-mie mi-a placu aici cel mai mult, doar ca albastrul e oc uloare atat de folosita! dar dak o inlaturam, cu ce ramanem? E pana la urma un simbol..deci, lasa asa.
La \"aripi de inger\" as renunta si eu..e prea des folosit.
placut.
drag, Dana

Loredana, mă bucur mult să te regăsesc între și întru poemele mele.

Aștept să ne revedem la cenaclu.
Tot binele!

Uite, am făcut niște modificări. Aveai dreptate cu aripile, sunt mult prea des folosite deși, sunt sigură, cu toții ducem lipsă uneori de astfel de aripi ocrotitoare. :)

Mulțumesc!

Dacă două dintre Dănuțe îmi spun același lucru, atunci cu siguranță că trebuie să iau în considerare părerea lor. :)
Vă dau dreptate, aripile erau acolo cam forțate să-mi nască cele tăceri, cum și albastrul, o culoare pe care eu nu prea o folosesc, e cumva în plus. Deși, cum spuneai și tu, ce ne rămâne fără culori?

Te îmbrățișez!
Cele bune!