Monica (Melina) Bălan

mai demult, am dat din greșeală aripi de înger pe văluri de moarte și mult timp nu m-am încumetat să privesc fața hidoasă a acestui schimb; mă ascundeam mereu, înfricoșată de moarte, în

"Ești un bloc de gheață..." inima imi batea in doua degete, miocardul se arcuia nelinistit intre celule, intre ganduri imi simteam umbra vibrand in noaptea somnoroasa inghitind sacadat literele

ai luat o felie de tăcere foșnăitoare, ai rupt-o fără sfială în două; s-a sfărâmat în bucăți mici de sticlă simpatică, colorată, ce au căzut cu zgomot prelung pe iarba caldă. acum mă

vise uitate demult, bucăți de viață, amintiri sfâșiate de uitare, dureri reînviate periodic, pasiuni trezite la moarte, paradoxuri depășite de progres, scrisori de dragoste arse de soare,

Ai crede că sunt doar o ființă primară cu emoții simple și ușor banale, ce se zbate între aceleași limite convenționale. Ai crede poate iar că mă chinui inutil, căutându-ți ochii

Eram doar noi, eu îți împleteam întâmplările pe firul vieții unele stridente, țipătoare, altele doar transparente, banale. Tu stăteai cuminte și te încruntai ușor doar când scăpam firul

ai lasat urme adanci, ai picurat venin pe buze, ai atins zapezi si le-ai lasat inrosite. 5 ianuarie 2003

Te cautam neconsolata pe campii migdalate; imi spusese oracolul ca ascundeai o taina mare, aveai in captivitate ascendentul meu, si fara el orice trandafir s-ar fi ofilit mereu in mana mea prea rece

linistea dintre noi e atat de sfasietoare sunetele se pierd pe buze fara putinta de a rosti cuvintele care dor mai mult asa. intre noi, este un perete alb si strident zidit din tulpinile unor flori

eram aninata de undeva, de tine (sau poate sa fie fost coltul lunii?) doar eu si oximoronul meu nervos pe care tu l-ai refuzat repetat. era prea putin pentru tine si te jenai sa-ti alaturi o

ma intrebi de prea mult timp cand plec, cand vin, unde si de ce; adica tu nu ai invatat sa ai incredere in mine, eu, cea dintotdeauna acolo? iti promit sa nu uit ca intr-o zi sa plec si sa nu mai

ace de diamant se vantura prin vazduhul trandafiriu, sepale mici de gheata ce calatoresc de la polul nord. soarele asta care aduce primavara cea asteptata ucide vietile firave ce se zbat in

Priveste aceasta fiinta minunata, pribeagule, zamislita in vartejul din adancurile oceanului, invesmantata in pielea dragonilor de dantela. Pe ea doar ploaia o atinge, doar vantul o

Focul soarelui arde pielea cea veche, zapada moarta... 14 ianuarie 2003

avalanșă de ferestre se revarsă dinspre tine. puzderie de reminiscențe se alătură celor dintâi. infinit de întâmplări se zămislesc pe loc. buchete de fulgi de speranță ameliorează amestecul. file

zaci anhidru pe o proiecție nesemnată pierdut de nesăbuința ta străvezie, esti doar un nefericit ce a zburat prea adânc. o goană fabuloasă în spațiu ca să culegi stive din jupiter; un

ah, ce as mai trai doar intr-o vineri ninsa, senina, ploioasa, dar binecuvantata; spre seara cand umbrele se apleaca amurg de poezie sub falduri de lumina stravezie, senzatie de rai sub bolta

In bataia inimii mele numele parea doar o prelungire fireasca a lunii; Iar eu nu puteam sa ma desprind de soaptele tale. In lumina fulgerului chipul tau de rasfrangea adanc in sufletul meu. Oare

Literele și-au frânt aripile formând un cuvânt absurd. * * * * * Suspinele au căpătat un alt răspuns, tardiv și uitat. * * * * * Sufletul prea plin tânjește neștiutor după un

petale in vant, lacrimi de pamant, gandul nu se vede si durerea nu dispare. 5 ianuarie 2003