Monica Manolachi

În primul rând, bine ai venit pe tărâmul Agoniei! Vezi că aici se dă în fiecare clipă o luptă, iar biruitorii sunt niște ființe ciudate, uneori cam prea certărețe, dar până la urmă iubitoare de frumos.

Ai grijă la punctuație: după fiecare punct, virgulă sau cuvânt se lasă un spațiu și ar fi bine să folosești diacriticele cât mai corect, dacă nu cumva vrei să ne propui un fel specific de a scrie. Smile. Spun asta așa, într-o doară, pentru că tu ai libertatea să faci (aproape) ce vrei cu orice semn din tine. Textele înscrise îți aparțin și le poți modifica oricând. Spor!

Ai un spirit greu, amar ca un medicament. Daca-mi canti o melodie in timp ce iau pastile cu un pahar de roua, va fi mai bine.

“carte zburătăcită peste oraș” compensează și completează tristețea filmului de cartier. Dacă n-ar fi tristețea, n-ar fi nici amuzamentul, că doar n-o să râdem degeaba. Orice zâmbet, râs, rictus sau rânjet are o durere ascunsă. Stilul e cel care le face mai mult sau mai puțin plăcute. Sau poate altceva.

În altă ordine de idei, nu știu cine a fost Delmo Schwarz și nici o căutare pe yahoo sau pe google nu m-au lămurit, așa că n-aș fi avut cum să te compar cu el, dragă Virgil. A fost ideea prieteniei cea care m-a îndemnat să povestesc pe scurt romanul lui Bellow. Acolo autorul deghizează prietenia în dușmănie și viceversa, numai și numai pentru a ajunge la scopul final, să arate că ele există și că șlefuiesc caracterul până când e capabil să ofere lucruri minunate pentru ceilalți.

Pe de altă parte, recunosc, unele aprecieri sau reacții de-ale mele par deplasate unora. Dar cred că numai deplasându-mă din locurile cunoscute în altele mai puțin cunoscute aș putea să aflu mai multe despre lume.

Humboldt era poet și avea planuri mari de creație. Mai avea și un prieten, pe Charlie, și el scriitor de piese și biografii. Numai că Humboldt se înflăcăra prea tare și oamenii nu-l înțelegeau, în timp ce Charlie era mai boem. Deși îl cunoștea îndeaproape pe Charlie, Humboldt a avut tupeul să protesteze în fața teatrului unde avea loc avanpremiera unei piese scrise de el, după care relațiile dintre cei doi se răcesc. Exclus de societate, Humboldt se ratează.

Charlie mai are un prieten, pe Cantabile, consilierul său financiar și cauza decăderii lui Humboldt. De la cel din urmă, Charlie a învățat să țină la propriul spirit creator, în timp ce Cantabile îl îndemna să-și folosească arta pentru a scoate profit. Dus de valul succesului, Charlie nu mai știe multă vreme de Humboldt, până când, într-o zi află că a murit singur, într-o cameră de hotel. Răpus de remușcări, Charlie devine și el un singuratic, abia acum găsindu-și propriul eu creator.

Înainte de moarte, Humboldt îi trimite lui Charlie un manuscris genial, dar care - ghinion de neșansă - este imediat furat. Până la urmă, victoria spiritului poetic reiese din situația comică în care Charlie află de existența unui al doilea exemplar al manuscrisului trimis de Humboldt fostei sale soții, după care se creează un film de succes, pentru care parizienii stau în ploaie să prindă bilet.

Pe la munte, prin genuni,
Mai era o mâță tristă.
Dând aiurea din batistă,
Credea tare în minuni.

E un contur forjat din rugaciunile-mușcaturile de flori, când armele din piatră de jad au dispărut. Sunt versuri care îmi amintesc că, pe vremuri, femeile adultere purtau podoabe din jad pentru a scăpa de durerile pântecelor. Pare a fi o meditație religioasă, iar semiprețiozitatea jadului mă duce cu gândul la neputință. Calul alb îmi pare autoritatea care nu mai dă nici o șansă acestor femei. \"oare nu nu împărțit\" asta mi-a sugerat la început. Jadul e astfel un leac depășit.

Pe de altă parte, piatra este translucidă așa că prin ea se poate diferenția lumina de întuneric, dar nu și conturul, un contur care așa devine de jad și-mi spune că un fel de salvare există.

Cu drag pentru o poezie frumoasă, de șlefuit suflete,

Între un strigăt tâmp și un ocean de șoapte, îmi place cuvântul raf , care înseamnă și cerc, și șină (în ungurește), dar și grație (în ucrainiană). Cred că ultima strofă trebuia să fie puțin mai \"fierbinte\" - dar fără cuvântul \"fierbinte\" - ca să compenseze cu îngerul, cu ninsoarea, cu așteptarea. Sigur a durat o vecie așteptarea?

ai reușit să deschizi o clipă în mai multe ca pe un evantai :-) timpul nu mai trece așa repede cum vrea el când ți-l faci prieten și-l ții aproape să-ți dea în palmă câte o clipă.

Ai un avant cu substanta. Se vede ca ai simtit mult si bine si ca ai resurse. Pe alocuri ar mai trebui lucrat la ritm si la punctuatie ca \"sa domnesti singura in regatul inimii\" cuiva. Pentru ca e textul tau, vezi in josul paginii ca poti sa il modifici cand vrei. E valabil si pentru celelalte texte.

Găsesc interesant eseul tău, chiar dacă are unele greșeli gramaticale (obiectele ce-l înconjoară, pentru a-i perfecționa, ceva s-a schimbat). Trecem peste. E lăudabilă încercarea unei cercetări introspective a procesului de creație.

La un moment dat apare sintagma “artistul de creație”, care mi se pare un pleonasm. Artistul nu înseamnă aproape în cea mai mare parte creație? Prin goana spre frumos, mânat din spate de un blestem, așa cum bine spui, artistul nu cumva percepe mai tare decât alții contradicțiile lumii și își asumă haosul pe care îl percepe, încercând să modifice ordinea lucrurilor?

In engleza medievală, “art” însemna “talent la învățătura celor șapte științe” (gramatica, logica, retorica, artimetica, geometria, muzica, astronomia). Încă din secolul 14, arta s-a definit în opoziție cu natura, ca fiind ceva creat de om.
În secolul 16, artistul era cel care cultiva artele frumoase, adică poezia, comedia, tragedia, muzica, dansul, istoria, astronomia. Sensul de “viclenie, șiretlic” apare tot atunci. “Creația artistică” apare în opoziție cu “arta populară” abia în secolul 19. Toate astea arată că noțiunea de artă are semnificații diferite de la o perioadă la alta.

Astăzi, artistul este mai ales cel care practică arte vizuale, o definiție cu rădăcini încă din secolul 18. Mai este asta valabil? În latină, “ars” înseamnă “pricepere, îndemânare, talent”. Dar talent la ce? În greacă, “arti” înseamnă “corect, complet”. Dar referitor la ce? În armeană, “arnam” înseamnă “a face”. Dar care este fapta? În germană, “art” înseamnă “modalitate, fel”, iar rădăcina “ar” înseamnă “a îmbina”. A combina lucruri. Ce fel de lucruri?

Și uite așa ajungem la ce ai spus tu: că arta este o chimie de idei, îmbinând lumea materială cu cea spirituală. În ce fel se îmbină rămâne de văzut aici pe site și în alte locuri contemporane. Cred că era internetului ne va purta undeva dincolo de vizual.

Salutare, Laura,
Interesantă ideea cu pisica moartă, plasată de colo colo până când învie și sperie pe toată lumea. Aș fi vrut un text puțin mai adunat și unele schimbări la \"bărbatul zâmbește bărbătește\", \"iese cu coșul cu pisica\" ori \"bucătărioara minusculă\"... În rest, keep walking!

ma bucur ca mai exista cineva care nici nu detesta, nici nu este ahtiat dupa manele si ca le priveste cu un ochi critic.

sunt prea tanara ca sa dau sfaturi. totusi cred ca un plus de atentie la detaliile stilistice ar fi de dorit. ideea poeziei mi-a placut pentru ca arata ca oricata rautate ar fi pe pamant, se dovedeste mai devreme sau mai tarziu ca are limite. nu e nevoie decat de rabdare.

scrie si citeste mai des. acesta este unul din secretele unui poet.