Monica Manolachi

Prima strofă m-a prins. \"nălucii să-i dau ceapă\"... sau cep? Mă așteptam și la rime în partea a doua, dar te-ai răzgândit. M-am cam împiedicat de \"La intersecții-n turmă /
Semafoare trec pe sub foc\"... mi se pare că rupe ritmul dintre ce a fost și ce urmează.

„aceste rânduri azi le scriu pe gura
prăpastiei
în care m-oi zvârli
doar mâna va rămâne
să mă zboare
în vulturii pe care i-oi hrăni” – aici am văzut esența poemului și îmi place că am aflat mai jos, în penultimul grupaj, și acel strigăt fără de care „de căderea” nu ar fi avut sens

Cătălin, la strofa a patra și a cincea m-am împiedicat puțin – poate că este acolo ideea distrugerii, dar aș fi insistat mai mult. Mi-au plăcut \"șarpele simte
că se-ncalță cineva cu el\" și \"pământul privește prin ochii unor gropi triste\".

Ultimele două strofe sunt mai bune decât restul. Mai ales: \"Acest poem a fost compus de un om / care s-a mutat cu totul în propriul braț\"…

Poate n-ar fi rău să existe o logică internă în poem. Dar poate ea există și nu o văd eu.

Citind \"raportul de la 2 noaptea\", m-am amuzat și mă întreb dacă nu cumva suprarealismul ține de mâncare, pentru că ar putea fi atunci o adevărată revoluție în industria alimentară și... nici măcar nu glumesc.

Găsesc interesant jocul de lumini și umbre menit să conducă regresiv spre origine („peșteră”). Am rezonat la „îmi aud pașii / lîngă cîntarul cerului / încet încet”, dar aș fi spus „pe cântarul cerului” din motive de frumusețe sonoră... E o notă de umor în „greu cîntă cocoșii – pietre peste casă”? Ca și cum ar fi „măi, ce greu vă treziți!...” Ultima strofă are forță. Am simțit liniște citind acest mic poem.

Ideea de “minciună re_re_reîncălzită” așa francă nu e rea și repulsia față mitizare pare să se transforme spre final în dorință de mitizare. Pentru ca textul să nu fie mură în gură, aș scrie „nu e decât o poveste” în loc de „nu e decât o minciună” și aș renunța la „prefă-mă să învăț a minți” ori aș înlocui cu altceva... de exemplu, „prefă-mă într-o sheherezadă” sau altfel, mai simplu... În rest am găsit exprimări interesante (deși „pântecul tramvaiului” și „născutul la prima stație” nu sunt chiar noutăți).

Am învățat și un cuvânt: miozotis!

O poezie de comentat undeva în curte, la umbră, cu un pahar de ceva în față.

Pentru că ai sublimat ultimul vers în titlu, aș renunța la el. Poate ar fi ceva mai frumos în loc de \"ritm sacadat\"... ceva care să exprime acest ritm... \"bătaie de tobe\" sau altceva... Poate știi vechea vorbă: \"don\'t tell me, show me\". \"mirarea de a fi\" ar merita reformulat... Un typo: \"adorme\".

În rest, am găsit imagini asupra cărora merită să oprești.

Așa deci, de când nu mai locuiesc pe lângă Șoseaua Giurgiului, se pot formula tot felul de cereri, cum este cea de mai sus! A nins până la urmă?

Versul „Azi mâncăm copiii la prânz” îmi amintește de Cruciada copiilor, roman al Florinei Ilis. Ca și acolo, ai creat o breșă temporală, ai reușit să zugrăvești o viziune prin oprirea ceasului („nu (mai) există timp”) sau cel puțin prin încetinirea mișcării acelor de ceasornic. Poate că este de luat în seamă nevoia de a amâna, de a renunța la grabă și de a privi și „cerul [este] atât de frumos”, dar și „caii zdrobindu-se în galopul câmpiei”. Pentru că unele sintagme se repetă, poemul îmi dă impresia unei revelații expuse din mai multe unghiuri: nu mai există brazi, nu mai există catarge, întregul alunecă inutil înghițindu-și toate părțile componente. Mă întreb dacă toți melcii au aceeași soartă. :-) Am găsit interesantă această întâlnire cu melcul (poate al lui Barbu, dar mai degrabă cred că este un alt melc!). Remarc accentul pus pe introspecție, pe faptul imposibil de a-ți privi ochiul drept cu ochiul stâng și reciproca. Avea Hortensia Papadat Bengescu un fragment unde lui Maxențiu i se părea că are ochi pe tot corpul, toți privind spre interior. Poemul are spre final ideea frumoasă a firavei speranțe de supraviețuire: „melcul mă privește sec pe spinare să-i urc cu mâna să mă apuc de singurul corn în senzația că totuși suntem supraviețuitori”. Pare un vis alunecat în posibil.

P.S. beautiful cu un singur „l”; nu sunt sigură dacă „decât” este corect folosit în strofa a treia; mai sunt și alte mici detalii, dar nu mai insist.

Intră, iese, intră iar
și-și lasă codița-n dar!

Of, Doamne, cum se mai masacrează identitățile astea mustăcioase! Ce baftă că mai există și câini, și mlaștini, și instrumente de tortură, pardon de măsură, și bărci de salvamar (una-două doar pentru unii). Ceva lipsește ca să fie fierbinte. E un typo acolo. Dacă n-ar fi atitudinea robespierreană, mi-ar plăcea și mai mult !

Claudia, las aici un semn că e frumos poemul... Pe la mijloc am găsit o idee incitantă: \"nu vei mai despărți de umbră nicio femeie\"!

e proză, bineînțeles

Există o legătură între titlu și poem? \"a da un pumn\" parcă era ceva violent... dacă ar fi fost un pumn de grâu mai era ce mai era, dar așa... nu-i păcat de porumbei? Corect e \"va trezi\".

Îți spun doar unde nu-mi place, pentru că în general e un poem frumos. Dar stufos.

S1 - m-am blocat la citirea versurilor 5-6. Poate ar trebui reformulat. \"A răspândi suspinul\" îmi dă impresia că suspinul are materialitate.
S2 – neapărat \"bergenbier\"?
S4 - grupările st, șt, nt aruncă o umbră nedorită peste imaginea aceea a nopții.
S5 – ce ar mai putea vopseaua lucioasă să facă decât să oglindească? ... așa cum e e o simplă descriere.
S6 - îmi place ideea bruiajului, dar m-am împiedicat de versul al doilea... ce contează dacă era număr întreg sau nu? Cuvântul \"asfalt\" nu mi se pare deloc poetic.
S8 – inot cu un n. Nu prea mi-e clar cum e să înoți pe sub apă. În apă, da. Prin apă, da. Sub apă? Ești zodie de pământ? Poate în loc de apă ar fi potrivit un anume fel de apă: marea, de exemplu.

S3 și S7 mi-au plăcut mai mult. De notat oprirea în acest complement de timp, vara, care înghite toate celelalte părți de propoziție, subiecți și subiecte, atribute revolute, predicate răsfățate. Nu întâmplător cele patru strofe centrale sunt precedate și urmate de două strofe care încep cu Vara.

:D

Ce înțelegi prin \"identitate națională\"? Nu e cam depășită ideea asta în contextul integrării? Poate ar trebui reformulat, pentru că românul e \"sensibil\" la cuvântul \"național\".

Nu lipsește un \"s\" acelui nume?

Îmi place cum ai aranjat poemul din punct de vedere al imaginii: acolo unde apar cele de-ale gurii ai lăsat spațiu ca și cum cineva ar fi mușcat din el. Și nu e întâmplător că jocul e de două ori.

Uneori e bine să ai măcar un colț de pat.

Nu știu de câtă lume se lipesc gunoaie dansând a balerine...

Aș renunța la reclame, deși poate știi tu ce știi.

Inspirată alegere pentru un semn de apă. Ar fi interesant de aflat cui aparține citatul din titlu.

La mulți ani, Cosmin!

hi, hi, hi, cî dac-ar hi sî vorghiesc cum sî vorghiești pi la mini, io nu știu dacî s-ar înțăleji șiava. :)

unia di pin alti țări ni-o zîs cî vorghiesc ca portughejîî ori c-aș avea nuș și influențî rusascî.

era unu care șicî vreia iel sî înviețî româniești, da n-am apucat sâ-i tăvălesc chișioarili pi drumuri di țarî, pi la noi, cî n-ar mai hi bunghit nica. ar hi căchiet rău...

Pentru că mi-au plăcut cele patru, las și eu unul pe aici:

izvor de lacrimi -
de ce nu vii să-ți arăt
florile vieții