Poezie
descoperă asta -
1 min lectură·
Mediu
(am putea schimba conținutul acestei povești,
puntea citoplasmatică a acestei nopți obișnuite de vară...)
Se pierde în sine acest sentiment de singurătate
unul și cu unul fac doi, iar fiecare cuvânt
devine un fir de nisip alunecând prea devreme
printre stalagmite și oase.
Într-un univers fluid, fiecare răsărit
trăiește o comoție cerebrală asemenea primelor forme de viață
și fragilitatea nescrisă a unor particule abandonate de curând
întunecatul parfum și tot atâtea zile ploioase.
La fiecare vers nerostit
se închid pe rând ferestrele unui castel de nisip,
în corpul meu, atât de aproape, încet, în secret -
lângă mine doar respirația condimentată
a unui refugiu primordial, făpturi grațioase.
Te rog să înțelegi,
e dimineață și lumina trece
aproape clandestin la fereastră.
00726
0