hazard

ce stranie bătaie de aripi, ce forță rezultată abstrus.

se vor opri într-o dimineață-n aer fulgii de zăpadă

iar eu voi privi în oglindă trupul catifelat al fluturilor migrând către mare, noi oameni.

ce stranie depărtare. ne vom pierde discret

în organele ființelor vii, în catarge

în țesutul adipos al nisipului de pe țărm

până la marile porți, acolo

unde timpul se taie-n bucăți

roșu și alb ca o caldă ninsoare.