Poezie

dorul de imposibil

1 min lectură·18 iulie 2017

Mediu

cuvântul meu. diversele întâmplări

ca niște turbioane de fum. când și când

pământul cu inflorescențele sale.

plenitudinea clipei decupate din smalțul unei ore

revărsate pe drum. eu însumi, mult mai furios

decât aș fi putut bănui, dușmănind de moarte

fiecare neprihănită culoare, gelatinos deznodământ

sloi uriaș, vinețiu, plutind în aer

între două stări imateriale.

am locuit recent într-un oraș de un roșu profund.

locul comun unde se-aprindeau la întâmplare

molii de vânt cu aceeași desăvârșire continuă.

am urcat până aproape de primele stele

printre înaltele stânci, fără sens

parcă știam de bucata aceea de lume

zidită în lădițe de lemn de prun

și-n oale cu smalțul dus de demult.

o colonie de gene și de sori orbitori

tiviți către orizont tot mai mult...

am iubit-o pe Cecilia.

am iubit-o din prima clipă când am văzut-o.

am iubit-o ca un copil, până la alb

până la cuvântul meu indistinct, turbioane de fum

smalțul orei revărsate într-o frunză de prun

eu însumi mult mai incandescent

decât un ghem de lumină.

mult mai profund.

002.048

Mondea Adrian. “dorul de imposibil .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mondea-adrian/poezie/14110502/dorul-de-imposibil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.