antet cu promisiuni

nu pot să explic. nu pot să-mi explic săptămână în care de obicei sunt frânt. întâlnirea mea de astăzi cu un sentiment oarecare, pare să amenințe din nou seninătatea rolului trecător pe care secunda de întârziere și-o asumă cu atâta fervoare. (ce pare a nu fi întâmplătoare). mă gândesc și acum: "o viață simplă garantează fățiș virtutea oglindită în ochiul cerebral al câinelui în fața stăpânului". eu doar pot să promit. și cred. o, da! cred! e atât de ușor să pierzi legătura încât orice lasă impresia că stilul pe care îl abordezi pare o imitație ruptă din capitolul unui roman în care personajul principal ești chiar tu. mai există miracole. mai există sentimente neștiute de nimeni în asimilarea acestui nou început, lângă părul tău foarte lung dezmierdat în lumina orbitoare a zenitului, acolo cu sufletul ca o foaie albă cu filigram noi umplem spațiul cu locuri pe care nu le-am atins și sunt atâtea castele și dune de nisip încât abia reușesc să devin o parte dintr-o linie frântă.