voi deveni

câteva nopți și un ultim pătrar de salcâmi înverziți spiritul planetei singure o pasăre ce încă suportă mirajul măștilor mai străvezii decât mugurii de măceș ce așteaptă o nouă cunună am vorbit cu bătrânii copaci milenari neștiind că pot vâsli cu ambele brațe spre un capăt de pod neastâmpăr își mișcau frunzele urlând la imputația gândului inocent că lemnul nu mai suportă dogoarea cuvântului zborul și dorul de leagăn se predau în afara catedrei renunțând la schițe și planuri pe ecran fluturând doar chipuri de ametist către gurile lor flămânde am căutat locul acela în care voi deveni în curând o lecție deschisă despre măști și chipuri rotunde o coajă de portocală desprinsă dintr-un soare tremurând într-o ploaie ce spală orașe ecvestre am căutat spiritul planetei printre rânduri de chei o cunună de spini răsăriți la câțiva centimetri de aer pleură a unei iubiri ce se vrea reinventată cu tot dinadinsul lasă-mă să te descopăr chip în propria-mi magazie de lemne lasă-mă să te descopăr în gând legănându-te ne vor spune pe nume pe-nserat eu albastru tu locuire