teama de sine

Planau păsări albe prin dărăpănate uliți, în lumina amurgului sterp, zidit prematur peste case. Își întindeau aripile din instinct până la marginea unei stânci nou răsturnate. Pe creste de munți s-a lăsat ceața, hrănindu-se din țărâna proaspăt udată cu trudă și sânge. Din loc în loc, ploile dansau pe lespezi de piatră, fecund, cărări avansate nemilos în minciuna cununilor de leurdă. Nu mai e nimic ca înainte. Să mergi, e nevoie de hartă și-o busolă de carne cusută obtuz peste cele patru cadrane. Șerpii cuvinte, pironiți lângă drum, nu mai scot nici un muget. Lăcustele rod secundele nemuririi cu aceeași poftă înfometând omenirea. Stau cu fața la mare Pandora, scrijelind cu un os carpian ușa scoasă din balamale. Se cojise pe-alocuri ca merele coapte uitate pe dâmbul verde smarald înainte de ieșirea din casă. Parcă-i veninul din șoapte. Apăruseră toate. Te aștept iubito. Pe ușa vopsită, abia reparată sumar, vom scrie cu negru de fum "aici reparații".