Somn

Murmurul pădurilor Și ploaia sfârșitului de noiembrie Mi-au sensibilizat pentru totdeauna sentimentele, Ei sunt putrezi și umezi Cu mușchiul încă verde, Copacii sunt goi acum, În singurătate Și îmi sunt mult mai dragi; La apusul soarelui Când pot să le simt glasul trist și liniștitor Fără să vreau să fac ceva, Doar să-i privesc Putrezind, În toamna cenușie Ce mă-nvăluie în mistere naturale Și-mi clocotesc emoții depresive enigmatice. Solitudinea Singura mea emoție cosmică Și crengile copacilor, ude și încâlcite Peste pădurea adormită Ce cântă scormonind vântul Cu picături de ploaie Ce se îngroapă în goliciunea timpului Cu erotismul sentimentelor Înghețate. Sunt plin de pofte Când mă simt lup, alergând printre arbori, Ce sunt goi, fără frunze Și uzi și înghețați, iarna, Am strâns asprul lor trup în brațe Și m-am îngropat printre crengi Þipând cu ochii larg deschiși, La soarele ce se cufundă În aburul iernii, Tu simți...sau vezi? Cum mă pierd pentru totdeauna... Sărută-mă, să mă trezesc!