Sper...

Stau singur într-un colț și sper...stau ghemuit, lângă șemineu, așteptând...mă gândesc la tot ce am făcut și tot ce nu am făcut...lacrimi reci îmi curg din ochii uscați...se scurg, lăsându-mi dâre reci pe obraji și cad pe podea, evaporându-se imediat...căldura flăcărilor din șemineu... Acum mă gândesc că te-am iubit prea mult...sau nu te-am iubit îndeajuns!? De ce-ai plecat?...într-o zi, ai plecat pur și simplu...fără cuvinte, doar cu lacrimi în ochi...mi-ai luat mâna...ai sărutat-o! Am vrut să te opresc, dar nu am știut ce să-ți spun...am rămas stană de piatră...neștiutor... Încă îmi răsună în minte vorbele tale de cu o seară înainte: \"Te voi ține mereu aproape, iubitule...nu te voi părăsi niciodată...nu-ți face griji...acum dormi...culcă-te...și visează!\" ...un ecou... și acum? Ce se va întâmpla acum? Căldura flăcărilor din șemineu mă copleșește...mi se face somn...simt că nu mă mai pot ține treaz...adorm...cu lacrimi în ochi și pe obraji... Te visez ca-n fiecare seară...în vis totul se petrece atât de repede, totul poate fi mascat, tristețea și suferința pot fi ușor ascunse sub fericire și zâmbete... Totul e perfect în vis! Tu îmi zâmbești inocent, mă săruți cum n-ai mai făcut-o până acum, mă îmbrățișezi cu o căldură mai mare ca cea a flăcărilor din șemineu! ...dar nu a fost să fie de durată... Afară începe să urle vântul, deschide brutal ferestrele...vine!...mă trezesc tremurând...de frică...de frig...flăcările s-au stins! Stau singur într-un colț...și disper...