Tu...un vis

Te văd dormind aici, lângă mine...mă visezi...iar eu te visez cu ochi deschiși! Vreau să te sărut, dar mi-e frică să nu te trezești...din visul tău...din visul meu...mi-e frică! O atingere blândă pe mâna-ți gingașă, un sărut speriat pe păru-ți mătăsos, îmbălsămat cu miresme de primăvară. Am insistat prea mult...te-ai trezit tremurând și m-ai trezit și pe mine...m-ai speriat! Te-ai întins ca leoaica arămie a lui Stănescu, atacând ceva...pe mine! Mă uit la tine cu ochi închiși, eu te mângâi timid fără a mă mișca...te mângâi din priviri...iar tu stai și te uiți la mine...adânc...cu o dorință atât de cunoscută mie și-mi zâmbești divin! Pe fereastra deschisă larg intră timidă briza rece-a nopții, florile puse la geam de mine, în amintirea ta, se ofilesc și se las pradă văluirii vântului... Mă ridic...le ud cu lacrimile uscate ale sufletului meu...dar...nimic! Nimic, din păcate, nu mai poate îndrepta ceea ce s-a întâmplat! Mă întorc la tine în pat...îmi cer iertare...dar tu nu-mi răspunzi! Ai adormit? Sfârșitul unei nopți perfecte...o altă atingere ușoară, de iubire...o îmbrățișare caldă, din inimă...o răsuflare grea, de dor...un sărut de dorință...atât...o dorință...un vis...și o trezire bruscă la realitate...