pieta

Văd că te-au năpădit amintirile vremurilor din copilărie. Asta e bine, și faptul că le pui în vers e și mai bine. Cred însă că primul vers e prea explicativ, mi-aș fi dorit ca cititor, să percep senzația dorului de casă, nu să-mi spună autorul despre ce este vorba. Emoția trebuie indusă prin metaforă. Asta e părerea mea, te-aș ruga să nu te deranjeze și să nu ții cont de ea, dacă nu-ți place. Oricum, eu am apreciat poemul.
cu scuze pentru deranj,
al 4-lea cititor, anton

ai dreptate
as sterge pe loc primul vers insa daca o fac
poezia mea ramane la corectura inca o zi
asa ca o sa-l sterg intr-o vreme mai fericita :)
multumesc te trecere si semn

dorul de copilărie...doare plăcut. Câtă sensibilitate și trăire în acest poem!
Da, retrăirea copilăriei cu mama, tata, frații și prietenii. Azi, unde or fi ei?
Imaginea din suflet a copilului desculț prin iarbă revine...în drumul spre casă imaginar...

\"mă gândesc la tata
cum stă el pe un scaun în ogradă
și-mi repară o sabie de lemn
pe care-am rupt-o într-o luptă
demult tare demult\"

dureros de frumos!
numai că acel \"demult tare demult\" s-a cicatrizat ca o durere vie...
și uneori doare...
Felicitări, domnule marius, pentru poem, prin care ne-aduceți aminte c-am existat cândva...
O să revin cu plăcere în pagina d-voastră
Cu sinceritate,
teodor dume,

a se citi, mircea
botezul se cuvine onorat...
așa voi face
scuze,
teo

marius lacatus este inca un nume mai cunoscut decat al meu
dar nu pentru multa vreme :)
o sa bem negresit daca ne vedem pana la urma
merci inca o data de o mie de ori ca ma citesti
si ma intzelegi
emir