Poezie
evadare
1 min lectură·
Mediu
după mai multe zile astăzi am ieșit afară
supărat pe mine vântul
îmi trăgea palme reci și usturătoare
mi-au dat lacrimile și-am râs
din stradă am privit numai cerul
asfaltul era atat de murdar
să mă uit în ochii trecătorilor
eram mult prea slăbit
am cumpărat lapte
nu m-am uitat la vânzătoare
numai palmele ei obosite și murdare
îmi spuneau ca e o femeie frumoasă
am auzit-o în urma mea
restul domnule și la mulți ani
în stradă iar vântul
m-a luat de urechi și m-a dus repede acasă
așa cum mă ducea mama
când zăboveam prea mult pe maidan
zdrelit la genunchi printre câinii schilozi
și zmeele mele rupte
033.585
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mircea lacatus
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
mircea lacatus. “ evadare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-lacatus/poezie/1760679/evadareComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
nu se amesteca cu lumea se fereste de tulburarea duhului său tulburat si ranit ca fotografie veche spartă ca o rana la genunchi de copil ca un caine bland si schilod ca tristetea dupa esecul primelor zboruri, Doamne, slavă Ție !
0
nu te-am vazut demult
si mi-am facut griji:)
e bine ca ai trecut
la multi ani !
si mi-am facut griji:)
e bine ca ai trecut
la multi ani !
0
tu ai scris un psalm si eu am incercat sa-l rescriu cu sufletul meu si a iesit un tropar:) sa ma ierti ca-ti sucesc cuvintele,
n-am mai intrat pe poezie.ro de cateva luni
ce-ai facut cu celelalte poezii, unde sunt, spune
n-am mai intrat pe poezie.ro de cateva luni
ce-ai facut cu celelalte poezii, unde sunt, spune
0
