Mircea Florin Șandru

Iată, vine seara și lucrurile întunecate devin și mai negre Ca burta lupului pe care au spintecat-o si au umplut-o cu pietre Căci cu pietre e plină gura păcătosului care vorbește Spunând

Învață să taci, spune mama, că e bătrână și a văzut multe, Învață să taci, spune papagalul în colivia de nichel, Învață să taci, spune broasca, bolborosind în apele sale, Învață să taci, spune

Această râșniță ne va roade până la os, Această pâlnie uriașă ne va înghiți, Acest stomac verde va face din noi o zeamă străvezie. Hai, urlă, hai, strălucește, hai, bucură-te Împrăștie în jur

Hai să lansăm sateliți, Raze X, raze beta, raze gamma, Să punem coarne statuii din piață, Să dăm drumul taurului pe străzi Hai să ne batem joc de acestă ordine perfectă, De aceasă mașină

Născut pentru a fi singur, într-o grădină plutitoare pe zarea verde Mama gemea și năștea pe un pat de lut, cu multă spumă și sânge O ușă în pământ, un glob de apă, ace de gheață, somnul

Să înceapă sărbătoarea, să înceapă odată Pentru că ne-a fost promisă de mult, Pentru că nimeni nu mai are răbdare și toate lucrările lâncezesc Să înceapă sărbătoarea În haine curate așteptăm de o

Moartea s-a cuibărit în raftul cu cărți Și îmi spune: nu mai scrie! Ea e un simplu semn de carte în \"Empty Mirror\" de Allen Ginsberg Și îmi spune: nu mai scrie! Iar eu tac și nu mai

Căpățâni de porc în automobile de lux, râturi băloase, prostime La televizor sunt transmise în flux spargeri, violuri și crime Biserici pitice cu popi burduhoși, rugi către Dumnezeu

Suflul femeii pulsa în carcasă Se ridica încet dintre ape O, Doamne, cât era de frumoasă Fluxul o aducea mai aproape. Aș fi înotat până la ea să o ating Să-i simt mirosul dulce de

Toate se sting, se decolorează, amestecate iau forme noi Vântul cără nisip, îl așază peste orașe, croiește Estuare și dune. Straturi moarte, straturi vii Femelele nasc pui, turme; masculii Se

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată, Parcă însăși vocea mea pe această faleză pustie Ar fi șuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri Și în văzduh, ca dintr-o pâlnie

Sufletul meu în fața ta e un copac mic, E un bonsai pe care îl poti aprinde cu bricheta Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarț Să se vadă până departe. Atât mai am din tot ce am