Din putreziciune crește lotusul uriaș

Dacă în texte ceva mai recente ale dumneavoastră mi s-a părut a fi un mic neajuns absența verbelor, aici, dimpotrivă, inițial mi s-a părut că abundența de verbe ar fi problema, dar, la o altă lectură, am sesizat că multe dintre ele sunt verbe de mișcare, fiind în acord cu devenirea finței, al cărei final se află în propria sa naștere și al cărei început se profilează chiar în umbra sfârșitului (al putrezirii). Mi se pare bine aleasă, în context, simbolistica lotusului, cu întreaga sa bogăție de semnificații. Toate contrariile par a se omogeniza într-o scriitură în care trăiesc germenii vieții și morții.
Cred că aici titlul, chiar dacă se repetă în text, e bine ales, fiind versul cel mai puternic. Dar rămân la opinia, pe care deja am mai exprimat-o în dialogurile noastre, că ar trebui să încercați, pe viitor, și titluri-sinteză ale întregului. Sunt convins că acest lucru a fost făcut, de-a lungul timpului, în bogata dumneavoastră creație. Oricum, rămân un cititor fidel al dumneavoastră, chiar dacă nu am reușit până acum să vă citesc decât două dintre volumele de versuri.
Textul acesta m-a atras de mai mult timp, de aceea revin asupra sa cu un semn de lectură.