EPIGRAMA NR.48, iunie 2009
Fiind anul aniversar al Redactorului-șef și unic al revistei “Epigrama”,Valerian Lică, trebuie să recunoaștem Cezarului ce îi aparține.Dacă n-ar fi redactat-o el,
DIN LUMEA CELOR CARE RÃU CUVÂNTÃ
Odă limbii române
A învins mereu obida
Tuturor restriștilor
Și rezistă și-n pofida
Ziariștilor!
Proștii
Îi întâlnești mereu în viață,
Ești nevoit
EPIGRAMÃ SAU DRAMÃ?
Sunt întru totul de acord cu lunga “Replică” a redactorului șef al revistei “Epigrama”, Valerian Lică, la care a subscris și Directorul revistei și Președinte UER, George
P R O S T I O R A M A - EPIGRAME VECHI
Penurie veche
Natura-n criză, a creat
Deșteptăciunii surogat.
Hieroglife
Stă scris de veacuri pe-o tăblie,
Că într-o țară înțelepții
Au pus o
VORBE
Mi s-a cerut să împărtășesc din experiența mea în epigramă. E o treabă grea, poate viitorul va realiza o metodă telepatică ori de altă natură. Mă grăbesc totuși să spun câteva vorbe din
DIPLOMAÞIA CRITICII SAU CRITICA DIPLOMAÞIEI
Criticii literari nu sunt interesați de volumele de epigramă, numai Șerban Cioculescu a făcut câteva recenzii unor culegeri, ocazii cu care nu a fost
Perseverare diabolicum…
În tinerețe a visat
S-ajungă mare literat.
Trudind o viață cu mult spor,
Ajunse vicescriitor.
Catastrofe
Sunt fenomene din natură
Cu caracter
OBSERVAÞII ȘI NEDUMERIRI
Media nivelurilor celor trei interviuri realizate de George Corbu cu mari personalități ale culturii, publicate în revista “Epigrama” nr. 46, dec. 2008, se situează la