Revista Epigrama nr. 48

EPIGRAMA NR.48, iunie 2009

Fiind anul aniversar al Redactorului-șef și unic al revistei “Epigrama”,Valerian Lică, trebuie să recunoaștem Cezarului ce îi aparține.Dacă n-ar fi redactat-o el, ar fi arătat mult mai prost, sau n-ar fi arătat defel.Mai mult ca sigur,la multe dintre epigramele slabe au cntribuție colaboratorii apropiați. În ce o fi constând contribuția secretarului de redacție George Zarafu se poate vedea în erorile semnalate după fiecare număr, se pot vedea și la selecția pe care o face pentru revistele care îi plătesc colaborarea.

Valerian Lică a citit o cantitate enormă de catrene, a făcut selecția multor culegeri și nu ne putem îndoi că își dă seama care sunt catrenele slabe și nepublicabile, însă cum ar putea să nu publice nici-un catren din volumele prefațate de George Corbu și alți corifei, sau volume pentru publicarea cărora autorii au fost încurajați și apoi felicitați de preșeintele U.E.R. Sau catrene slabe și/sau cu greșeli prozodice publicate în “antologii” prefațate de George Corbu , dar și elogiate de multe personalități, cum este cel de la pagina 28, în care s-a rimat oară / că-ncepuseși , iar primul vers are două accente greșite:

Unui datornic rău de plată

“E pentru ultima oară

Că-ți cer, banii să-mi plătești”.

“Foarte bine că-ncepuseși

De-acum să mă plictisești”.

Petre Gigea-Gorun

Mai are accent greșit pe prima silabă a cuvântului acum.

La aceeași pagină a avut loc:

Prietenului Nițu

El e Nițu Damaschin

Știe verbul “a bea vin”,

Toată ziua fiind beat:

Îl conjugă ne-ncetat.

Petre Onciu

Personajul trebuie să fie foarte cunoscut dacă a acaparat un vers, și probabil în comuna respectivă catrenul are mare succes.

La pag. 13 aflăm că soața rimează cu Ordonanța:

Ordonanță pentru acasă

Când ți-ai anunțat ieri soața,

C-o să-i aduci Ordonanța,

Te-a-ntrebat cu glas mieros:

E măcar băiat frumos?!

Mircea Tănase

La pag.29 o pildă de alternare a două versuri iambice cu două trohaice:

Pilduitoare

Fiind de noră criticată,

I-a fost servit o înghețată:

Să îi sugereze “treba”,

C-a răcit gura degeaba.

Alexandru Doru Șerban

Autorul crede că gura are accentul pe a.

Nedumerește un catren de la pag. 33 :

Epitaful unui epigramist

Aici e un epigramist,

Plecat spre alte universuri,

Ce-a vrut să scrie, dar e trist

C-a reușit doar patru versuri.

Ion M. Ruse

Care credeți că o fi poanta? O fi vrut să scrie epigramă în 10 – 12 versuri, ori în proză?

O constatare la pag.34

Constatare

Nu bănuiam câtă răbdare,

Ca să fim goi, flămânzi, sărmani,

De n-am avea o constatare

În ăștia douăzeci de ani.

Georgeta Paula Dimitriu

Autoarea are dreptate, este un catren constatator, fără poantă, numai că nu a ținut seamă că această constatare au făcut-o mulți în acești 20 de ani, cu poantă, fără accent greșit pe a doua silabă la câtă și fără ca versul doi să aibă 8 silabe, iar versul 4 o jumătate de măsură în plus.

La aceeași pagină, Redactorul șef al revistei CUGETUL, din Craiova, a considerat necesar să rimeze epocală / seară:

Unui autor

De când a scris o carte epocală,

Ce-au răsfoit-o unii autori,

El o citește-n fiecare seară,

Spre-a nu rămâne fără …cititori.

Mircea Ursei

Două catrene de la pag.35:

Proverb neactualizat

Cine fură doar un ou

Dă dovadă de prudență,

Și într-un context mai nou:

E lipsit de experiență.

Gheorghe Enăchescu

Versul 2 – 8 silabe, versul4 – 9 silabe.

Unei soliste de operă

O întrebare nu mă lasă

Dacă-ar fi cu vocea ta,

Soața cum ar concerta,

Când ajungi târziu acasă.

Aurel Buzgău

În afară că primul vers este iambic iar celelalte trohaice, cititorul este lăsat să ghicească cum ar concerta solista cu vocea soțului, o dilemă din care este greu de ieșit.

Exista o regulă nescrisă în epigramă de a nu fi atacate defecte fizice ale persoanelor sau nume.În criză de idei, nu se mai ține cont de această regulă deontologică, întâlnim tot la pag. 35:

Primului ministru Emil Boc

O vorbă circulă prin sat

De prim ministrul cu blazon –

C-ar fi ajuns și șef de stat

Dac-ajungea la microfon.

Nicolae Nicolae

Plus că microfonul este reglabil, pot ajunge și copilașii…

Un astfel de atac întâlnim și la pag. 28:

Lui A. Rățoiu, interpret principal într-o comedie

Ai haz cu carul, măi Rățoi…

Nu ești cumva din Dorohoi?

Ești mare, măi, focul te arză,

Da parc-ai fi mai bun pe varză.

Paul Antoniu

Autorul pare să fie mai curând canibal decât umorist.

Unii autori nici nu se gândesc că ar trebui să urmărească o poantă, o pun chiar în titlu. Vedem chiar la pag.29:

Se scumpește alcoolul

O soartă nemiloasă ne pândește,

Ce grozăvii ne mai așteaptă, muică,

Scumpiri la pâine, motorină, pește,

Dar se mărește prețul și la țuică.

Marian Dobreanu

Epigrama își îmbogățește zestrea de sute de rime dramă – epigramă în mod continuu și rervista nu poate face excepție. La pag. 32:

Constatări

Fără să mă ți de glume,

Văd, dar nu e nici o dramă,

După vârstă și volume

Este toamnă –n epigramă

Gheorghe Burdușel – 55 ani

Autorul are o vârstă care îi permite să mai scoată multe asemenea creații. Mai greu este următoarei autoare, de la aceeași pagină:

Mie, la 80 de ani

Vârsta mea, de-o iau în seamă

Cred că nu-i decât o poantă,

Însă e interesantă,

Dac-o pun în epigramă.

Georgeta Paula Dimitriu – 80 de ani

Cred că nu ar fi frumos să o contrazicem pe autoare spunând că poanta nu ar fi interesantă. Are cineva altă părere?

La pagina 38, ni se dovedește că de fapt nu prea e așa, Timpul nu fuge iremediabil, ci poate fi cârpit:

Un subaltern lingușitor față de șeful său

E de-acord cu tot ce-i cere,

Spune tot nereu doar “da!”

Are și el o părere,

Însă… nu-i de-acord cu ea.

Petre Gigea-Gorun

Este poanta lui Teodor Maricaru, ( 1911-1982 ), iată că niște antologiști s-au gândit să o înnobilize.

Unuia

La ședințe cum se cere,

Mai intransigent se vrea,

Chiar când are o părere,

Nu e de acord cu ea.

Prelucrarea lui Gigea-Gorun nu este rea, ci numai recentă, altfel al fi luat locul celeilalte în: Antologia EPIGRAMIȘTI ROMâNI DE AZI, 1979, TREI DECENII DE EPIGRAMÃ, ANTOLOGIE DE VALERIAN LICÃ, 1999, ANTOLOGIA EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI, 2007. E bine și așa, va avea locul asigurat în antologiile viitoare, pentru a se putea spune sus și răspicat că epigrama românească este într-o continuă înflorire.

Sunt publicate rezultatele concursului “Zâmbete în Prier”, ediția a șaptea – Vișeul de Sus. Juriul a fost alcătuit din 9 personalități, dintre care numai numele președintelui este cunoscut în afara zonei. Este un bun procedeu pentru a te face cunoscut.

Au fost acordate: un premiu I, trei premii II, trei premii III și două mențiuni, o recoltă bogată. Premiul I – Elis Râpeanu

Completare ( la o poantă veche)

Cam mulți am vrea, precum se știe,

Să pună taxă pe prostie,

Dar nu stă-n gândul nimănui

S-o pună pe prostia lui.

Nu cred că sunt mulți care ar dori o asemenea taxă, ar fi inuman să pedepsim proștii în plus…Pe de altă parte, care prost ar fi amator să plătească taxă? E bine că această creație a fost totuși apreciată de distinsul juriu, nu cred că s-a ținut cont de numele și renumele autoarei. Mie mi se pare că cea mai reușită epigramă este cea a lui Gheorghe Șchiop, care a obținut a doua mențiune:

Starea națiunii

A țării stare-i comentată

De doctori în economie,

Dar modun-n care-i disecată

Aduce mult a necropsie.

La împlinirea celor 80 de ani, Valerian Lică a fost sărbătorit și lăudat de numeroși colegi, două dintre catrenele adresate, merită să fie reproduse:

La această-aniversare

Îl salut pe domnul Lică,

Licărirea-i nu ridică

Nici un semn de întrebare.

(George Corbu – la masa festivă)

La această-aniversare,

Îl salut pe domnul Lică!

Licăririle-i ridică…

Multe semne de-ntrebare.

(George Corbu – la masa festivă)

Înțelegem că a fost o bogată masă festivă, ținută probabil nu la București, iar al doilea catren a fost adresat la sfârșitul agapei. Cine cunoaște efervescența lui George Corbu de la sfârșitul agapelor, înțelege de ce în final a găsit multe semne de întrebare…

Revista a început să publice și rondeluri, trei sunt cu formă fixă, iar “Rondel de iubire” folosește forma fixă flexibilă, introducând o rimă nouă în strofa a treia, procedeu necunoscut în prozodie până ce rondelul nu a fost îndrăgit și de epigramiști.