Minza Alina

Stau tineri doi la umbra unui nuc Copacul a două destine…. Se-aude-n depărtare doar glasul unui prunc… Și-aici se-aud suspine… Cei doi privesc in zare Așa ca-ntîia oară, tot aici… Dar acum nu

Te strig.... Tu nu m-auzi, Dar te aud pe tine Și vreau acum, mă scuzi, Să fii iar lîngă mine... Nu vezi tu..., poate..., Cum iar plîng Și-s multe lacrimi, dacă toate Să le strîng... Te chem

Ridic ochii în sus Să îmi opresc lacrimile De fapt, mai am ceva de spus Dar cui? Nu e nimeni... Stau singură în camera mea... E o cameră de suferințe... Tot ce-am făcut aici, era Un joc cu

Eu n-am știut că, de iubești, Rămîi îndurerată Și visu-n care mai trăiești, Și viața e uitată... Un adevăr fără de rost Îmi sfîșie simțirea... Sfîrșitul meu este anost, Și-a ta e nemurirea. O

Ninge. Ninge trist În sufletul meu Acoperă vise E gol și pustiu... Refugiu mi-e iarna Privesc peste geam Și lacrima-mi pură E tot ce mai am. Și norii albi Se prăbușesc... M-apasă... Nu le

Plîngea cerul. Dar eu Mă rugam, plîngînd Sub stropii reci, Să fie soare. Dar s-a-ndrăgostit cerul de pămînt Și se sărut-a ploaie. Și stelele dansau în vals: Un peisaj romantic Invidie. Eram

Stau în gară Și nu mai știu Dacă aștept sau Petrec pe cineva. Nu-mi dau seama… Și nu-mi mai vine-a Plînge ca deobicei Că arde-n foc și pară Speranța mea… Privesc în jur și văd Multă lume –

Ploaia îmi bate în geam Și-o aud… Și numai lacrima ce-o am Se prelinge pe corpu-mi nud… Nu știu de ce Nu pot să plîng… Ce n-aș rosti Cuvintele-mi se frîng Se bat de un perete Creat de

Cad fulgi de nea Peste-amintiri Și eu, mă ierți, aș vrea Cu mine aici să fii... Prind cîte un fulg În palmă, Doamne, Ce repede se topesc Ca și iluziile mele din toamnă... Acum plutesc

Fum de țigară. Vise uitate. Prin toate-am trecut Prin slăvi și păcate. Am fost și singură Și singură n-am fost. Am fost și zi Și noapte... Pentru cine??? Am sărutat pămîntul Mii de ori Și

Privesc în oglindă. Tremură lumina Sau poate tremur eu... Poate plîng... Oare? Nu știu... Dar știu că încă doare... Din neputință arunc oglinda! Se strică în mii de bucăți, Dar nu-i nimic, căci

Mi-e dor să-mi fie dor de tine, Mi-e dor de tot ce am acum, Mi-e dor să-mi fie iarăși bine, Mi-e dor să-mi fie dor de drum. Mi-e dor să vreau să plec în noapte, Mi-e dor să te mai văd un

Iar plîng, dar în zadar... Căci nu trăiesc, nu pot Nu aparțin vieții măcar Nici mie – ea, deloc... Nu am trăit nicicînd... Totul a fost doar teatru, Tot ce-am făcut a fost în vînt- Mă