Stau tineri doi la umbra unui nuc
Copacul a două destine….
Se-aude-n depărtare doar glasul unui prunc…
Și-aici se-aud suspine…
Cei doi privesc in zare
Așa ca-ntîia oară, tot aici…
Dar acum nu
Te-am găsit sau
Poate m-ai găsit tu.
Te-am luat drept
Fericire. Dar nu erai.
Mă ruinai anume
Atunci cînd credeam
Că ai trebui
Să mă înalți spre cer...
Te-am luat drept
Ceva minunat. Dar
Un vînt năstrușnic
Îmi răvășește firea.
N-a fost nimic...
Păcat de amintire...
N-aș vrea să știu
Ce ai simțit...
Uita-voi, pot să jur.
Durerea-mi a murit.
Mă răscolește vîntul,
Dar tremur nu
Te strig.... Tu nu m-auzi,
Dar te aud pe tine
Și vreau acum, mă scuzi,
Să fii iar lîngă mine...
Nu vezi tu..., poate...,
Cum iar plîng
Și-s multe lacrimi, dacă toate
Să le strîng...
Te chem
Pleci tu și pleacă lumea dinspre mine
Toți mă lăsați... și sunt neputincioasă.
Rămîn pe-alee singură de tine
Cu inima-mi ce e de timpuri roasă...
I-ascult bătăile, și una cîte una
Mi-apasă pe
Ridic ochii în sus
Să îmi opresc lacrimile
De fapt, mai am ceva de spus
Dar cui? Nu e nimeni...
Stau singură în camera mea...
E o cameră de suferințe...
Tot ce-am făcut aici, era
Un joc cu
Labirint in gindire
Te aflu acum altfel
Unde-o fi o iesire
Din acest straniu vis. El
Ma face confuza acum
Tu esti tu sau nu
Ratacesc. Nu vorbesc. Tu
Te-ai schimbat.
Nu-nraznesc sa-ntreb
Te
Eu n-am știut că, de iubești,
Rămîi îndurerată
Și visu-n care mai trăiești,
Și viața e uitată...
Un adevăr fără de rost
Îmi sfîșie simțirea...
Sfîrșitul meu este anost,
Și-a ta e nemurirea.
O
Ninge. Ninge trist
În sufletul meu
Acoperă vise
E gol și pustiu...
Refugiu mi-e iarna
Privesc peste geam
Și lacrima-mi pură
E tot ce mai am.
Și norii albi
Se prăbușesc...
M-apasă... Nu le
Plîngea cerul. Dar eu
Mă rugam, plîngînd
Sub stropii reci,
Să fie soare.
Dar s-a-ndrăgostit cerul de pămînt
Și se sărut-a ploaie.
Și stelele dansau în vals:
Un peisaj romantic
Invidie. Eram
Stau în gară
Și nu mai știu
Dacă aștept sau
Petrec pe cineva.
Nu-mi dau seama…
Și nu-mi mai vine-a
Plînge ca deobicei
Că arde-n foc și pară
Speranța mea…
Privesc în jur și văd
Multă lume –
Ploaia îmi bate în geam
Și-o aud…
Și numai lacrima ce-o am
Se prelinge pe corpu-mi nud…
Nu știu de ce
Nu pot să plîng…
Ce n-aș rosti
Cuvintele-mi se frîng
Se bat de un perete
Creat de
Cad fulgi de nea
Peste-amintiri
Și eu, mă ierți, aș vrea
Cu mine aici să fii...
Prind cîte un fulg
În palmă, Doamne,
Ce repede se topesc
Ca și iluziile mele din toamnă...
Acum plutesc
Fum de țigară.
Vise uitate.
Prin toate-am trecut
Prin slăvi și păcate.
Am fost și singură
Și singură n-am fost.
Am fost și zi
Și noapte... Pentru cine???
Am sărutat pămîntul
Mii de ori
Și
Privesc în oglindă. Tremură lumina
Sau poate tremur eu...
Poate plîng... Oare? Nu știu...
Dar știu că încă doare...
Din neputință arunc oglinda!
Se strică în mii de bucăți,
Dar nu-i nimic, căci
Mi-e dor să-mi fie dor de tine,
Mi-e dor de tot ce am acum,
Mi-e dor să-mi fie iarăși bine,
Mi-e dor să-mi fie dor de drum.
Mi-e dor să vreau să plec în noapte,
Mi-e dor să te mai văd un
Iar plîng, dar în zadar...
Căci nu trăiesc, nu pot
Nu aparțin vieții măcar
Nici mie – ea, deloc...
Nu am trăit nicicînd...
Totul a fost doar teatru,
Tot ce-am făcut a fost în vînt-
Mă
Iubirea-mi nu-i alegorie
Să-i descifreze sensul fiecare,
Căci eu cred într-o rană pustie
Abundent presărată cu sare...
Iubite-aș încă pentru tot
Ce mă făceai să simt,
Dar fapta mea cu gîndul
Timpul curge-n mine și amintiri se sting…
Mi-i scris deja în sînge verdictul efemer,
De parcă viața toată se-adună-ntr-un suspin
Și trec desculț prin vise să nu deștept dureri.
Încerc să