Nucul
Stau tineri doi la umbra unui nuc Copacul a două destine…. Se-aude-n depărtare doar glasul unui prunc… Și-aici se-aud suspine… Cei doi privesc in zare Așa ca-ntîia oară, tot aici… Dar acum nu
Tu, Dragoste
Te-am găsit sau Poate m-ai găsit tu. Te-am luat drept Fericire. Dar nu erai. Mă ruinai anume Atunci cînd credeam Că ai trebui Să mă înalți spre cer... Te-am luat drept Ceva minunat. Dar
Tremur...
Un vînt năstrușnic Îmi răvășește firea. N-a fost nimic... Păcat de amintire... N-aș vrea să știu Ce ai simțit... Uita-voi, pot să jur. Durerea-mi a murit. Mă răscolește vîntul, Dar tremur nu
Te strig...
Te strig.... Tu nu m-auzi, Dar te aud pe tine Și vreau acum, mă scuzi, Să fii iar lîngă mine... Nu vezi tu..., poate..., Cum iar plîng Și-s multe lacrimi, dacă toate Să le strîng... Te chem
Pleci...
Pleci tu și pleacă lumea dinspre mine Toți mă lăsați... și sunt neputincioasă. Rămîn pe-alee singură de tine Cu inima-mi ce e de timpuri roasă... I-ascult bătăile, și una cîte una Mi-apasă pe
Piesa
Ridic ochii în sus Să îmi opresc lacrimile De fapt, mai am ceva de spus Dar cui? Nu e nimeni... Stau singură în camera mea... E o cameră de suferințe... Tot ce-am făcut aici, era Un joc cu
Labirint in gindire
Labirint in gindire Te aflu acum altfel Unde-o fi o iesire Din acest straniu vis. El Ma face confuza acum Tu esti tu sau nu Ratacesc. Nu vorbesc. Tu Te-ai schimbat. Nu-nraznesc sa-ntreb Te
Eu n-am stiut
Eu n-am știut că, de iubești, Rămîi îndurerată Și visu-n care mai trăiești, Și viața e uitată... Un adevăr fără de rost Îmi sfîșie simțirea... Sfîrșitul meu este anost, Și-a ta e nemurirea. O
Ninge
Ninge. Ninge trist În sufletul meu Acoperă vise E gol și pustiu... Refugiu mi-e iarna Privesc peste geam Și lacrima-mi pură E tot ce mai am. Și norii albi Se prăbușesc... M-apasă... Nu le
Ploaie
Plîngea cerul. Dar eu Mă rugam, plîngînd Sub stropii reci, Să fie soare. Dar s-a-ndrăgostit cerul de pămînt Și se sărut-a ploaie. Și stelele dansau în vals: Un peisaj romantic Invidie. Eram
Stau in gara...
Stau în gară Și nu mai știu Dacă aștept sau Petrec pe cineva. Nu-mi dau seama… Și nu-mi mai vine-a Plînge ca deobicei Că arde-n foc și pară Speranța mea… Privesc în jur și văd Multă lume –
Inca mai sper...
Ploaia îmi bate în geam Și-o aud… Și numai lacrima ce-o am Se prelinge pe corpu-mi nud… Nu știu de ce Nu pot să plîng… Ce n-aș rosti Cuvintele-mi se frîng Se bat de un perete Creat de
Cad fulgi...
Cad fulgi de nea Peste-amintiri Și eu, mă ierți, aș vrea Cu mine aici să fii... Prind cîte un fulg În palmă, Doamne, Ce repede se topesc Ca și iluziile mele din toamnă... Acum plutesc
Am fost de toate...
Fum de țigară. Vise uitate. Prin toate-am trecut Prin slăvi și păcate. Am fost și singură Și singură n-am fost. Am fost și zi Și noapte... Pentru cine??? Am sărutat pămîntul Mii de ori Și
Oglinda
Privesc în oglindă. Tremură lumina Sau poate tremur eu... Poate plîng... Oare? Nu știu... Dar știu că încă doare... Din neputință arunc oglinda! Se strică în mii de bucăți, Dar nu-i nimic, căci
Mi-e dor...
Mi-e dor să-mi fie dor de tine, Mi-e dor de tot ce am acum, Mi-e dor să-mi fie iarăși bine, Mi-e dor să-mi fie dor de drum. Mi-e dor să vreau să plec în noapte, Mi-e dor să te mai văd un
Sfirsit
Iar plîng, dar în zadar... Căci nu trăiesc, nu pot Nu aparțin vieții măcar Nici mie – ea, deloc... Nu am trăit nicicînd... Totul a fost doar teatru, Tot ce-am făcut a fost în vînt- Mă
Iubirea-mi
Iubirea-mi nu-i alegorie Să-i descifreze sensul fiecare, Căci eu cred într-o rană pustie Abundent presărată cu sare... Iubite-aș încă pentru tot Ce mă făceai să simt, Dar fapta mea cu gîndul
Adio, sperante
Timpul curge-n mine și amintiri se sting… Mi-i scris deja în sînge verdictul efemer, De parcă viața toată se-adună-ntr-un suspin Și trec desculț prin vise să nu deștept dureri. Încerc să
