Poezie
Licorna
2 min lectură·
Mediu
Scuturand coama fluida,
Se furiseaza-n pasi de dans.
Gatul lung si zvelt
bate un tact unduios,
de neinteles.
Sunetul copitei se pierde
In scancete de gand, aiurea.
Sub pielea ivorie,
Luminoasa, aburita,
Muschii joaca alene,
Felin,
Reliefandu-se in umbre albe.
Dorinte i se-mpletesc ciorchini
La tample,
In carlionti lungi si matasosi.
Ochii mari si parca mati,
goi, in greutatea lor adanca,
Povestesc cum \"a fost odata\".
Coada ii flutura in sperante,
atarnate in clopotei sovaitori,
Iar copita mica izbeste in vorbe
mincinoase, fara rost,
Le sfarama, fir cu fir-
E prafuita cu galbui
Faptura ei de ceata.
Narile stravezii fornaiesc nelinistite...
Sovaieste...
Nu-si va implini drumul acum.
Mai tarziu... Acum e frig.
Ca orice promisiune, da inapoi.
Galopeaza spre hotare,
Incordandu-si privirea obosita.
Imi intoarce spatele.
Incotro, cu anotimpurile mele,
Tradatoare de cristal?
Ma asez turceste in mijloc de camp.
Incotro, mica poveste?
Fara ea, cum sa-mi spun basmul?
Cum sa-l cred...?
Nici nu mai exista basme.
Au murit demult. O stiu.
- Le-am vazut ruinele.
Dar ea cum de mai traieste?
E fagaduinta mea.
Am jurat ca va trai...
Cum sa stie ca-i sunt mama?
- batrana, murdara, pangarita...
Cum sa-si mai cunoasca fiica?
- neinflorita, dar uscata...
Nu cred in ea!
Si totusi, nu pun punct
002968
0