Poezie
Sucub - Aquatica
De la Alfa la Afala
2 min lectură·
Mediu
Hemoragia de cuvinte nu se mai opreste.
Otravind, ma scurg suvoi,
si ma imputines.
Slabesc, dar ma cramponez
De somnul meu fara vise.
Tiphon tremura, ud de venin
si sange.
Urla, fornaie si scuipa-ntruna.
Si-a innodat capetele
Si e plin de crestaturi adanci.
Zecile de gheare nu mai vor
Sa-l asculte.
Aripi mari de liliac
Au maturat praful;
Doua urme de gheare raschirate
Trase curmezis,
Acopera ce-a mai ramas.
Nu mai exista nume -
Sensul e facut bucati,
si storcesc in maini
o inima vascoasa.
Fiul meu se zbate si racneste.
Ce vina are el?
Ii atarna capetele retezate
De colti.
Mii de cuie ruginite
Imi curg in vene.
Strangand ochii, ma tarasc
in patru labe -
Oasele mi s-au lichefiat.
Vreau sa ies
Sa ma scurg
Afara...
Desi stiu ca nu mai exista.
\"Afara\" imi striveste greu
Coloana -
Tot ce stiam si intelegeam
se afla aici, cu mine,
Sustinandu-se pe umerii mei,
Ca sa nu fie digerat.
- Poate ca tot ce-am creat a fost
Gresit -
Dar ce gandesc?
Nu stiu.
Cuvintele, faramitate, suna a spart
si a nimic.
Asa, nu mai am cum sa desfac
Nodurile, si sunt
prea slaba sa le rup.
Ce-am facut?!
Strapung lumea si alunec.
Ma izbeste un val rece.
Nu inteleg nimic din tot ce vad...
E prea mult rosu.
M-a sangerat!
Scuturata de un plans nervos,
Ma chircesc.
Fiul meu se-nghite singur,
Galben-vanat de otrava,
Iar eu nu ma pot gandi decat
La ce-a ramas inauntru.
Balta de venin se evapora
Sfaraind.
Scartai, rupta si uscata -
Am infrant zmeul?
N-a mai ramas nimic.
Ma risipesc pe jos,
si plang, plang...
Acum, stiu ca ma doare.
Acum, stiu pe cine-am
Otravit.
Goala, zbarcita, pot vorbi.
Ce-am facut?!
002858
0