Poezie
PORTOCALA
2 min lectură·
Mediu
Stropi de sange mi se scurg,
Aprinsi, pe degete.
Si desfac felii,
Strangandu-le patimas-
Le-as musca, le-as strivi...
Imprastii peste tot
Faramituri de raze
Si nu ma pot opri.
Ma ustura tipand
Trupul astfel sfasiat,
Si rup, bucata cu bucata,
Sa le daruiesc.
Miezul viu si dulce
Se imputineaza,
Cu freamatul mirosului
Raspandit in lumea intreaga.
Rasare primul soare.
Clocot vulcanic de lava
Torn pe stanele de piatra
Si le sparg, si le renasc,
Si le iubesc...
Un scancet plecat se roaga-
Il mirui cu ultima felie.
O durere surda ma implora
Si o imbratisez cu un suvoi
Fierbinte, izbucnit din piept.
Una singura am avut-
O portocala rosie, de foc.
N-a fost de ajuns.
Sangele meu are culoarea ei
Si-l scurg subtire in suvite.
Nu e de ajuns.
A mai ramas o rugaciune
Care suna in gol.
O cunosc atat de bine,
Am cautat-o atat de mult...
Cum sa stie ca sunt eu?
Cum sa ma gaseasca?
Trupul sec se clatina,
Caci in vene nu-mi mai curge
Decat lumina renascuta,
Ce nu ma mai cunoaste.
Ochii-mi picura praf alb.
Ma caiesc, imi pare rau!
Cum sa ajung la ea?
Sangele miezului,
Sangele meu...
Nu mai am nimic,
Si o ascult cum se topeste...
003321
0