Mediu
Pe ei caldura verii nu i-a mai ametit,
Nici vantul amintiri nu le mai trezeste;
Din gard in gard acum doar linistea domneste,
Odihna e si pace in calmul infinit.
Asteapta, poate cu totii Apocalipsa
Sau sunt pierduti in van pe veci de veci,
Acoperiti de mult pamant si pietre reci;
Pe toti fara exceptie i-a acoperit eclipsa.
O briza racoroasa se sparge printre pini,
Iar pasarile canta, dar fara spectatori;
Gramezi peste morminte coroanele de flori;
Pe margini langa garduri cresc vesnic maracini.
Ei ar deschide ochii sa vad-acum natura,
Sa vada cerul mare, curat si fara nori,
Ar asculta concerte de triluri pana-n zori,
Ar invata iubirea si ar uita ce-i ura.
Pe noi pamantul, inca nu ne-a acoperit,
Noi nu vedem frumosul traim cu totii-n noapte,
In loc de tril de pasari ori zgomote ori soapte,
Dar regreta-vom toate cand suntem la sfarsit.
Miros de lumanari incinse e tot ce mai simtim,
Cerul e vesnic negru si-acoperit de nori,
Peste morminte, astazi, uscate-s multe flori
Si parca-n loc de viata toti vrem doar sa murim.
De cei ce-au fost odata, cine sa-si aminteasca?!
In cimitir pe cruci raman inscrise nume;
Pierduti etern de vii creat-au alta lume:
A celor despre care nu-i nimeni sa vorbeasca.
motto: \"Cand voi inceta sa exist eu nu voi fi existat vre-odata!\" (Antonio Porchia)
002035
0