Lumina amară din ochii tăi se perpetuează dimineața
printre genele rimelate strident, lamentându-și tristețea
bântuită de grijile metamorfozate în demoni cu lacrimi de foc...
Este mai amară
Trec zilele se duc în zbor
Se duc în depărtare,
Alunecă un nor ușor
Pierzându-se în zare.
Și soarele strălucitor
Se duce să se culce
Și-amurgul serii răcoros
Se lasă lin și dulce.
Trăim de azi pe mâine,
Cu sufletul umplut
De gânduri și speranțe,
Tânjind spre absolut.
Privim mereu-nainte
Și nu vedem nimic,
Doar teama ne-nconjoară
Cu rânjetu-i josnic.
Nu cred că
Încătușați prin valurile mării,
ne căutăm îndelung,
răspunsurile pierdute
prin adierea vântului,
ce ne unduie trupurile
obosite, de dezmierdări
pătimașe.
Nisipul plictisit
de
MG