Cum l-am cunoscut pe Echim

„Cine nu a auzit de poetul Echim Vancea din Sighetu Marmației nu are cultură generală!...” Spune o vorbă din moși, strămoși, lăsată nouă, drept testament pentru a ne putea măsura generala cultură. Eu având o straiță plină de asemenea cultură, auzisem de Echim Vancea, și Doamne!... Bine mi-a mai prins cultura din straiță!... Eram tânăr student, (de abia am împlinit treizeci și cinci de ani, se pare că așa mi-a fost mie dat să mor student, poate cândva voi scrie celebra poezie „Fiind student, facultăți cutreieram….”) și aveam examen la Istoria literaturii cu un binecunoscut profesor și critic literar . Bâtă… eu!... Tobă… el!... Nu prea ne-am înțeles, adică eu nu înțelegeam ce mă întreba, iar domnia s-a nu înțelegea ce-i răspundeam. Eram chit, zero la zero, scor egal, meci nul, ce mai?... Ehe, dar profesorul tot profesor rămâne… credeți că a vrut să joace cinstit, da de unde?... Mi-a trântit un patru din toată indulgența lui de critic și profesor. Asta după ce mi-a dat o ultimă șansă întrebându-mă dacă pot să numesc doi oameni celebri, a căror nume să înceapă cu litera C. - Cîmătaru și Cărțu . Am strigat eu bucuros. - Bine măi, dar n-ai putut spune și tu Creangă, Caragiale, Coșbuc?... - Da în ce divizie joacă, că eu nu am auzit de ei?... Am întrebat eu mirat. Norocul meu că profesorul a luat-o ca pe-o glumă bună, căci altfel îmi dădea doi. - Dom’ profesor vă rog eu dați-mi un cinci și vă promit că învăț pe de rost „Psalmii lui Dosoftei”, „Iona” lui Marin Socrezitu și „Tăcuta” lui Gheorghe Mutu. V-o jur cu mâna pe straița în care am două sticle cu palincă de Maramureș (uiatase-m că pălinca am băut-o în tren). - Ești cumva din Maramureșul Istoric?... - Din istoric să trăiți!... Ma-m agățat eu de Maramureșul Istoric ca înecatul de un fir de pai. - Îl ști cumva pe Echim Vancea?.. - Pe Vancea?.. Pe Echim?.. Dacă-l știu?.. Păi e cel mai bun prieten al meu!.. Da ce vorbesc prieten?... Mi-e ca un frate dom’ profesor!... Am mințit fără să roșesc. - Măi da ce sarmale am mâncat eu la Echim, da ce pălincă am băut!... Plescăii din limbă profesorul și îmi dădu un cinci. Rugându-mă să-i transmit lui Echim multe salutări. Ce era să fac? M-am dus la Echim Vancea să-i duc salutările profesorului. I-am povestit ce prieten și frate am fost cu el, până am trecut examenul, căci, te faci frate și cu dracu, până treci puntea.” Echim a răs cu hohote, de pățania mea. Nu s-supărat, doar mi-a spus la plecare: - Mă băiete, mi-e îmi plac proștii deștepți!