Rupți din soare
Și munciți sub teasc
Bobii mei rotunzi, precum îi țâța
Vreu să mă-ngropați în lemn de bute
Seara. Dimineața, mă dezgroape mâța
Și cu gând împleticit, pe nebăute
Eu la Cer să
Înaltă prea sfinția ta
Își plimbă limba fără zgomot
Prin câmpul de nu-mă-uita
În astă urbe leneș clopot
E-atâta pace că mă mir
Și-atâta lipsă de tămâie
Din al tăcerilor furnir
Tâmplarii
Adastă o clipită,
Bună damă
Îți ține frâiele mai strâns, la zmeie
Căci azi trecut-am de întâia vamă
Cu trenul personal
Coasă-femeie
Îți mai rămân vreo câteva hotare
Câteva halte cu tocite
Purtând o vină vagă oftează toiul verii
Sub fluturi negri ascuns-a ouă de sfântu-așteaptă
Păscut de cai funebri, nu știu pe ce criterii
Mă culc cuminte fân smerit pe partea dreaptă.
În moara de
Atât de mult vorbeai și-atât de viu
Făceai atâta larmă
Că, fără chef, parc-aș fi vrut
Să îți acopăr gura cu-n sărut
Sau poate doar
Cu-n dos de palmă.
Pierdut de mult prin vers
- Mor, țațo, cremenalul, m-a subjugat mintal!
Visez cum șade-n poartă venit pe după deal
Într-o șaretă roză, trasă de niciun cal
Cu lampe, cu lumini, cu pufnete și lanțuri
Ce n-ai văzut la bâlci,
Cu combina sa din plastic
Un țăran din gumilastic
Prin plastifiata glie
Recoltează, ce fantastic!
Grâul său de jucărie.
În uzina pe profit
Domnu' linginer lignit
Cu privirea sa
Bunicii mei, plutind pe plauri
Au scris pe hărți,
Când li s-a terminat cerneala:
De-aici încolo nu-i liman
Și nu-i pământ.
De-aici încolo sunt doar ape
Cu balauri.
Părinții mei, vâslind prin
MS