Dilemă

Atât de mult vorbeai și-atât de viu Făceai atâta larmă Că, fără chef, parc-aș fi vrut Să îți acopăr gura cu-n sărut Sau poate doar Cu-n dos de palmă. Pierdut de mult prin vers pieziș, Umblând diagonal prin conotații M-ai rătăcit, fără de hărți și rații Prin al concretului frunziș. (Și ecuații). Nu văd vreun capăt Nu văd s-ajung la vreun liman Nu e vreo luminiță-n contradicții Răpus de semne, convolute dicții Și bântuind prin vag, extravilan M-am regăsit, același vechi golan Scrâșnind în dinți aceeași rea sudalmă Gândind ce îmi rămâne de făcut: Să te-amuțesc Cu-n dos de palmă Sau, mai direct, să te sărut? Ori, poate-ar fi mai bine să te ?