Mihai Sava

Stefane, vii din ce in ce mai aproape de o poezie mare. Simt cā Al de Sus îti toarnā in traistā cu nemiluita, fie lāudat, :). Iarā tu te grābesti, uneori, ca fata mare, sā ne bucuri si pe noi, cu bucuria ta. Atata îti mai trebuie, doar: rabdarea de a ne explica, pe inteles, ce ti se-ntampla.

să nu tragi ușa tindei mult prea tare
ca să adoarmă omul de zăpadă......

Fain!

Jurnalul ăsta are deja multe pagini... M-am gândit dacă are loc pe-aici. După ce am făcut click pe "Trimite text", mi-a părut fără sens. Am căutat jumătate de zi explicație pentru faptă. Am găsit nu una, ci două. A doua ar fi că nu am scris prea multe la rubrica "biografie", așadar, textul ar fi o intenție în direcția aia.
Acum: mă înclin, ce ai spus tu este frumos și o măsură poate prea pozitiv. Și complicat. Încă nu sunt dumirit ce este poezie.ro, afară de un loc plin de contradicții. După judecata mea, filele din jurnalul acesta, vorbind despre lucruri atât de mărunte, ar trebui ținute în sertar. Să lăsăm spațiul acesta liber, pentru proza și poezia de adevărată valoare, pe care o tot așteptăm. Să exersăm, zic, doar strictul necesar, cu zgârcenie, cu smerenie.

Lumea din care, prin grație divină, fac parte nu diferă de nicio altă lume. Semne sunt peste tot.

Joana, dacă încă mai scapi, câteodată, o picătură de rom în ceai ori prin cafea, este posibil să nu-ți fi vindecat întru totul empatia aceea veche. Nu e bai, nu se moare dintr-atâta. O poți duce pe picioare, fără să se bage de seamă.
Ca de fiecare dată, mirat că m-ai citit,
M.

... cu un singur invitat. Apoi, un gând lateral, către Der Gelbe Klang, habar nu am de ce. Ca de obicei, după versurile tale, sunt confuz-contrariat. Aștept și eu, acum, o vorbă, un sunet, sau măcar o respirație, un foșnet, dinspre peretele ăsta de ninsoare galbenă. Doamna de la etaj ține apăsată o clapă care pune un biiiiip prelung în mașina de reanimare. Echipajul medical de urgență ar putea fi pe drum.

Joana, îți întorc complimentul, și nu din curtoazie. Știi cum e: "dacă nu poți să-i păcălești, zăpăcește-i", iar rima e bună la așa ceva. Dacă mesajul nu trece de fiecare dată, măcar să rămână o brumă de cântec. Așa cum mi-a rămas mie, după ce am citit "Schimbare", o coloană vertebrală nou-nouță, croită dintr-o singură bucată de rază de soare, la schimb cu aia osândită de dinainte, cocoșată de valuri, de ape.

E de bine, domnule... De foarte bine. Mai serviți si mai serviți-ne.
Umblu aiurea pe vaporul asta repetându-mi in cap, iar si iar: "eram-si-ce-mirare-sa-fiu-pe-dezgolitul-ram-iubirii-devanzare".
Cu mulțumiri,
M.S.

"E-ram
Si ce mirare
Sa fiu pe dezgolitul ram
Iubirii devânzare"

"În să fie
E-o dragoste târzie"

Domnule Petrea, spuneți-mi că erați aghesmuit cu vinul sărbătorilor când ați comis cele de mai sus, și nu ați știut ce faceți! Măcar așa, rogu-vă, să-mi mai nivelați invidia poetică, fiindcă mă doare tare.. Înalt, simplu, genial......

Ei, probabil ca ar fi trebuit sa pun poezela asta la "personale". E o poveste simpla, daca vrei sa ramai cu povestea; alfel, e o afacere destul de incalcita si incifrata, fiindca vorbim despre Balcani. "Niama", ala, s-ar traduce, din bulgareste, prin "n-are, nu ține". "Granița" e un cuvant comun ambelor limbi și inseamnă, mai aproape de română, "hotar", "linie de demarcație". "Dragostile" este comun tuturor inimilor si inseamna.... ei, Joana, ce inseamnă dragostile?

Mulțam, Joana. Mă bazez pe sufletul tău limpede: când sarcasmul va depăși limitele bunului simț, rogu-te, trage-mă de urechi, sau trimite mâțele să mă pedepsească. A, chiar! Mai aveam una cu mâțe, dar eram departe de pix, și a plecat. Poate revine, te țin la curent.

Joana, rămân surprins cu câtă naivitate trecem zilnic pe lângă simple evidențe. Ocupați cu stridențe. În geniala sa simplitate, Universul ne arată semne, iară noi vedem noduri. Domnilor (și doamnelor), stimați oameni de știință si popi, stimați copii de oameni de știință și copii de popi: Dumnezeu este femeie!

Sondaj:
Saptezeci si cinci la suta dintre tinerii de o anumita varsta cred sincer ca undeva ii asteapta saptezeci de fecioare.

În spațiul telurico-ezoteric
Mărginit la un capăt
De magmele subterane
Și având intervalul ceresc
Închis doar cu o simplă
Paranteză rotundă,
Pe acest domeniu de definiție,
Dealtfel uniform, monoton și rectiliniu
Proiectoare gigantice transferă,
De pe celuloidul taumaturgului,
"Iarna vrajbei noastre".
Funcțiile matematice cunosc
O digresiune către perplex
Iar coordonata timp e captivă
Și capătă inflexiuni istorice
Insuficiente însă populației indigene
De canis minoris
Pentru a trage concluzii pertinente
Pentru a găsi soluții funcției
Ce, egală în expresie cu zero,
A devenit o ecuație astrală
Cu variabile în dimensiuni
Mai mari sau egale
Cu cel puțin 5.
Îngerii trimiși să-nvețe câinii
Algoritmul
Au eșuat, drept pentru care
Vor muri pe ritmul muzicii
Ce va închide
Filmul.

Răzvan, scuze pentru rima schioapa, de final, dar ma cam luase durerea de cap.....

Uită-te-napoi,
Peste umărul tău stâng.
E-acolo vreun înger, băutor nătâng?
Probabil că nu
Dar e posibil să fie
De l-ai găsit, sigur are
Ceva sânge pe muie
Să nu-ntrebi de ce,
Poate nici că îți pasă.
Atât îți explic: e iarna din tine.
Aia l-a dat
Afară din casă...

Răzvan, în spațiul meu ființial niscai îngeri joacă șeptic, fumează si beau rachiu (sic!). Unul dintre ei pare că te știe, cică l-ai înnebunit, cu câte haine pui pe poezie. A venit aici doar ca să vadă și el cum mai arată una în carne și oase. P'ăilalți nu-i cunosc, dar îi las să stea, până trece vrajba. Când om muri cu toții, bețivanii aștia e posibil să repopuleze planeta...

Sărbători cu bine, Joana!
Mâțele tale m-au foșnit și m-au turtit până m-au adormit. După aia, nu mai știu ce s-a mai întâmplat, dar m-am trezit sorcova, vesela...

Joana, incalzirea globala e un mit. Iarna ni-i pe veci, vorba poetului, :).

Ioan, primul meu raspuns s-a pierdut, se pare. Ce sa mai spun, ca sa ma crezi ca stropul ala de iubire trebuie musai dus la muzeu?
Chiar, bolnavii de speranta mor ultimii?... :)

Ioan,
Păstrează stropul ăla de iubire
Cu speranță
Veni-vor mulți să se boteze
În ultima instanță.

Mulțam pentru semn!

Domnule, trec în liniște și cu capul plecat prin această încăpere, la ceasul ăsta nepotrivit. Cu singura scuză că, în bunătatea sa, Cel de Sus mi-a dat voie, la un timp, să cutreier cerul. Așa am aflat că piloții nu se sting, domnule, ci doar aleg, la un moment, să zboare mai înalt...

În alt eon, în altă noapte
În alt probabil univers
Nu e îndemn
Ci stă drept semn
Legată, glezna, de un vers
Alte iubiri, pe-a lunii șoapte
Plutesc, in alte
Lotci din lemn.

Hei, hei! Am spus, doar, daca imi amintesc bine: tine-ti gandul, sa nu-ti zboare cine stie pe unde!... Atata, doar, ca rondelul ne-a trimis pe fiecare in locuri stranii. Pe Ioan l-a ratacit prin tablourile lui Picasso, eu am vazut-o, fulger, pe Maya lui Goya, si-am botezat-o Ioana. Dar, fii impacata, in economia rondelurilor, chiar cu gandul departe, am inteles cine este Joana si cine nu. :)

Sarbatori cu bine, mai asteptam semne!

Am făcut două fixații, citind poeziile de pe site. Una este glezna subtire luminata de luna, din poezia de mai sus, cealalta e legata de un dezacord intre subiect si predicat - o poezie a unui alt autor. Nu stiu cum o rezolv cu dezacordul ala, dar ca sa scap de unul dintre lucrurile care imi tot bantuie creierii, uite, pun aici o chestie care s-a vrut un raspuns imediat la rondel si care a sfarsit intre ciornele mele.

Ioană, nu zâmbi de după vers
Și nu te-ascunde cu-nțeles
Ci trage voalul puțintel deoparte
De peste gândul tău de-aci,
Și de departe
În ochii tăi umbriți de îndrăzneală
Ghicesc, Ioană îmbrăcată,
Cum șezi goală
Și dac-o fi să fie să se-ntâmple
Ioană, lasă dorul să te umple.

Ioana, nu cred ca are vreo insemnatate, e pur si simplu ce mi-a venit in cap, dupa rondel. Si aveam nevoie sa arunc ciorna asta.... :).