Din zece în zece

nu fi ca de gheață,
pe lume,
încă mai e un strop de iubire!

ți-o spune, unul bolnav de speranță, Ioan.

Ioan,
Păstrează stropul ăla de iubire
Cu speranță
Veni-vor mulți să se boteze
În ultima instanță.

Mulțam pentru semn!

"Fiecare al zecelea înger
Doamne, știm
Va plăti zăpada aceasta
Cu viața."

Uite ce frumos vorbesti tu despre incalzirea globala!..
Curaj, atatea lucruri asteapta sa le descifrezi tainele, iar, prin scris, sa ni le faci si noua cunoscute!

Sarbatori fericite!

Joana

Joana, incalzirea globala e un mit. Iarna ni-i pe veci, vorba poetului, :).

Ioan, primul meu raspuns s-a pierdut, se pare. Ce sa mai spun, ca sa ma crezi ca stropul ala de iubire trebuie musai dus la muzeu?
Chiar, bolnavii de speranta mor ultimii?... :)

Ești prea dur cu ''îngerii'', de ce să ''plătească cu viața'', căci prezența lor ne alină suferința, fiind mesagerii lui Dumnezeu, și dacă fiecare am avea câte un înger aflându-se permanent în spațiul nostru ființial, bunătatea ar circula de la înger la om.
Poezia e indecent de scurtă.

Uită-te-napoi,
Peste umărul tău stâng.
E-acolo vreun înger, băutor nătâng?
Probabil că nu
Dar e posibil să fie
De l-ai găsit, sigur are
Ceva sânge pe muie
Să nu-ntrebi de ce,
Poate nici că îți pasă.
Atât îți explic: e iarna din tine.
Aia l-a dat
Afară din casă...

Răzvan, în spațiul meu ființial niscai îngeri joacă șeptic, fumează si beau rachiu (sic!). Unul dintre ei pare că te știe, cică l-ai înnebunit, cu câte haine pui pe poezie. A venit aici doar ca să vadă și el cum mai arată una în carne și oase. P'ăilalți nu-i cunosc, dar îi las să stea, până trece vrajba. Când om muri cu toții, bețivanii aștia e posibil să repopuleze planeta...

În spațiul telurico-ezoteric
Mărginit la un capăt
De magmele subterane
Și având intervalul ceresc
Închis doar cu o simplă
Paranteză rotundă,
Pe acest domeniu de definiție,
Dealtfel uniform, monoton și rectiliniu
Proiectoare gigantice transferă,
De pe celuloidul taumaturgului,
"Iarna vrajbei noastre".
Funcțiile matematice cunosc
O digresiune către perplex
Iar coordonata timp e captivă
Și capătă inflexiuni istorice
Insuficiente însă populației indigene
De canis minoris
Pentru a trage concluzii pertinente
Pentru a găsi soluții funcției
Ce, egală în expresie cu zero,
A devenit o ecuație astrală
Cu variabile în dimensiuni
Mai mari sau egale
Cu cel puțin 5.
Îngerii trimiși să-nvețe câinii
Algoritmul
Au eșuat, drept pentru care
Vor muri pe ritmul muzicii
Ce va închide
Filmul.

Răzvan, scuze pentru rima schioapa, de final, dar ma cam luase durerea de cap.....