Mihai Moise

Petre, daca tu ai intelege cat ceea ce sustii, eu as ajunge sa citesc acest gen de fraze scrise de tine

\"Un batran care deplange degenerarea societatii NU este ridicol\". sau \"Faptul ca ai scris un eseu tras de par este NUMAI parerea mea, o parere dealtfel argumentata cu franturi de text, altcineva poate sa nu fie de acord.\"

Apoi un ochi mai atent observa in comentariile tale mici exercitii de ideologie, de repetare a unor propozitii invatate pe dinafara. Cum e posibil sa incepi un paragraf prin a spune \"Critica literara nu are nicio valoare daca nu se adreseaza cititorului\" si sa-l inchei cu: \"Nu conteaza valoarea, ci contextul.\" Ce facem aici, ne batem in replici savante?

Mai citeste-ti comentariile si vezi, daca nu cumva si tu \"condamni\".

Petre, nu pot eu sa condamn, eu pot să critic, sau să judec. Cum să condamn?! Iar eu nici macar nu am criticat, am spus numai ca talentul in a face bani este ceva diferit de talentul de a scrie bine.

Ai citit probabil despre succesul ultimei carti scrisa de Rowling. Ca un familiar al creatiei literare, ai regasit in aceste stiri ceva de felul unei critici literare? Sau este vorba despre relatarea unei afaceri de succes?

Un alt exemplu - faptul ca targurile de carte se organizeaza la Romexpo, acolo unde vin afaceristii sa isi prezinte afacerile. Nu este acest lucru semnificativ pentru distinctia intre activitate literara (arta) si activitate editoriala (industrie) ?

In sfarsit, talentul si valoarea nu sunt himere. Gandeste-te la o echipa de actori de teatru. Pe ce criteriu primeste un actor bun (nu dau nume ca sa nu intram in alte discutii) rolul principal? Fix pe criteriul valorii recunoscute, si al talentului care se impune.

\"talentul si valoarea sunt himere, tin de parerea fiecaruia\". Tot am vazut eu Lacul Lebedelor aseara la TNB, ce-ar fi sa te duci la regizor si sa-l rogi sa te lase pe tine sa faci rolul principal, ca doar talentul si valoare sun himere, tin de parerea fiecaruia.

Înclin să cred că talentul este mai degrabă ceva ca o combinație biochimică ce se transmite genetic, în proporții diferite. Astfel unii oamenii sunt \"buni\" la ceva. În aceste condiții rămâne de discutat cum se facă că opera aristică, deși rod al unor facultăți biologice, șlefuite de o tradiție, reușeste să depășească această natură pentru a afirma un registru ontologic diferit.

Anghel Pop, inspirat de cine ? Oare Maestrul si Margareta sau Faust nu iti spun nimic? Oare chiar sa nu fi vazut oameni care inainte sa se apuce de treaba isi fac cruce sau isi spun Doamne ajuta ? Apoi, potrivit dogmei creștin ortodoxe, tot ce poate să facă omul prin har este să își mântuiască sufletul - pentru că harul nu e vocație artistică. De aceea talentul este deosebit de har.

Ultimul paragraf era special făcut pentru a rispi aceste întrebări legate de comercial. Acolo spuneam despre Coelho, dacă într-adevăr cunoști despre Coelho, că poate nu e un mare scriitor dar e în mod sigur un om de afaceri, un om care știe care povești aduc banii și care nu.

Apoi dacă vrei să te convingi ce și cum cu talentul ia apucă de pensulă, potrivește-ți niște culori și picteaza și ai să vezi ce înseamnă să NU ai talent.


Ionut, încerc să dau un răspuns. Cred că ar trebui să precizez că scopul acestui articol a fost de a argumenta pentru faptul că există o distincție între ambiție și talent, prin care noi deosebim un om care doar vrea să publice de un om care poate spune ceva prin ceea ce publică. Sau putem deosebi în creația unui scriitor ce publică masiv și fără autocritică ceea ce este bine făcut de ceea ce este comun. În al doilea rând am mai spus că deși este înnăscut, talentul nu are o sorginte divină, așa cum este harul.

Inteleg ca au fost mai multi oameni care au luat cuvantul si au criticat textele citite. Apoi a venit cineva care i-a criticat pe cei care au criticat textele citite. In subsolul acestei pagini, criticii criticati au raspuns, dupa care criticii criticilor au reactionat. Nu inventez nimic, asa stau lucrurile daca incerci sa le descrii fara lux de amanunte.

Se cer doua lucruri in acest moment astfel incat sa se previna multiplicarea la infinit a reactiilor \"critice\":
1. Critica sa se faca doar pe textul citit; sa nu existe critica la critica, sa existe doar posibilitatea autorului textelor criticate de a raspunde.
2. Orice critica sa indeplineasca un minim de cerinte (care urmeaza a fi stabilite) astfel incat sa fie prevenite interventiile invalide, care pur si simplu nu conteaza.

Unii ar putea spune ca 2. este suficient si daca ai pe 2. nu mai trebuie si 1. Dar eu stiu ce zic atunci cand spun ca si 1, mai ales 1, este important. 1. este libera exprimare si 2. este garantarea liberei exprimari si 1 si 2 sunt doua lucruri diferite, pentru ca au radacini diferite.

Inteleg ca ce e important e ca sa se creeze comuniune intre cei prezenti; in cazul acesta cred ca e mai de folos ca cel ce critica sa incerce sa isi exteriorizeze conceptualizarile mai degraba decat starile emotive, pornind de la trei idei
- textul supus analizei are principala calitate ca poate fi inteles.
- un text poetic se caracterizeaza de critic printr-un limbaj specific.
- despre conceptualizari putem fi siguri ca sunt comunicabile, cu sens, si celorlalti.

Asa ar arata un model, dar exista mai multe.

Am citit undeva, printre comentariile acestei foarte bune cronici despre modul in care se fac comentariile textelor citite. As vrea sa intreb, adica as vrea sa solicit o opinie in legatura cu critica literara. Stiu ca la cafe Deko nu e chiar ca intr-o revista literara, adica oamenii comenteaza mai liber, mai subiectiv, spontan chiar. Dar cu toate acestea, se poata vorbi despre o critica literara in termeni de valid/invalid? Se pot utiliza criterii formale pentru a \"standardiza\" prezenta la microfon a celui care critica? Am sa adresez aceasta intrebare lui Felix; cum se face o critica boierista? De ce nu ar putea ca o discutie la o cafea despre literatura sa devina practica de critica valabila?

Am găsit, într-o carte despre Marin Preda, următorul paragraf care ar putea avea legătură cu articolul

\"Excepționalele portrete feminine ale lui Marin Preda, cu vitalitatea lor explozivă, formele rubensiene, lumina schimbătoare a fizionomiilor, culoarea aprinsă a aochilor și părului, toate conțin o tainică neliniște anticipatoare. Obsesia letală se convertește fie în degradarea trăsăturilor somptuoase, fie în acțiunea malefică, dezagregantă exercitată asupra amantului. Ca în pânzele lui Baldung Grien, nudurile voluptoase ascund proiecția thanatică - eroinele scriitorului se autosdistrug (Nineta, Căprioara, Simina) sau seamnănă destrucția (Mimi în Risipitorii, Matilda, Suzy Culala în Cel mai iubit..., Luchi în Delirul). Relația eros - moarte e, aici, de filiație eminesciană, trecută printr-un filtru camilpetrescian. Toate treptele acestor paradigme sunt străbătute sintetizator de Petrini - el trece de la amorul unei Venere (Nineta) la fantasma din Mortua este (Căprioara) pentru a se destrăma în tortura amoroasă a Matildei și Suzyei, care sunt un amestec de veninuri dulci-fatale din Verona lui Eminescu și Emilia - Doamna T.\"

În altă ordine de idei, aștept o interpretare cum se cuvine a Luceafărului dintr-un punct de un romantism nu idilic ci antisocial, dezumanizat, așa cum de fapt este romantismul.

am observat si mi-a placut contrapunctul care traseaza un spatiu de o consistenta imanenta. problema, din punctul meu de vedere, e ca spatiul acesta contradictoriu nu se poate rezema decat in convingerea poetului de a-si desavarsi creatia. in aceste conditii, punctul de fuga se cere a fi macar sugerat in lectura poeziei, si nu in scrisul ei.

(acum, ma gandesc ca a raspunde acestui comentariu inseamna a intelege acest comentariu)

Spre deosebire de Eminescu, Eliade e mult mai greu de citit, astfel incat oamenii care sunt specialisti la facut masti si busturi in serie nu prea stiu de ce sa apuce in cazul lui Eliade. Am observat totusi ca infloreste o intreaga literatura cu jurnale si insemnari personale care au apartinut lui Eliade. Ce bine ar fi daca cineva ar publica niste studii temeinice despre ce spunea de fapt Mircea Eliade. Unul din avantajele unor astfel de studii ar fi ca ar demonstra faptul ca orientarea savantului Eliade era alta, nici vorba de simpatii legionare. Eliade era preocupat de teme, care daca ar fi sa folosim clasificari politice, l-ar aseza ca un mentor al gruparilor New Left, antimoderne, antiindustriale, propovaduind un soi de sincretism religios cu insertii din paganismele antice.

În cazul acesta, Felix, și cu aceasta cred că am să și închei, demonică nu e activitatea, ci orientarea ei, pentru că aceasta o face subversivă.

Felix, ma gandesc la o completare, nu la o polemica, zic - articolul tau aduce la un loc doua motive diferite, procedeul acesta stiu ca in alte contexte poarta numele de \"barbarism\". Depasirea de sine, asa cum este explicitata in ce-a de-a doua fraza provine dintr-o traditie diferita de traditia despre ingeri si ingeri cazuti. Deci sunt doua discursuri, doua traditii, si imi pare ca prin alaturarea lor in acest articol este sacrificata integritatea discursului despre ingeri si ingeri decazuti. Doar daca poti spune ca existenta demonilor nu depinde de ceea ce se spune in crestinism. Ceea ce, abia de aici inainte, este o ipoteza discutabila.

Felix, gasesc ca fraza de inceput e discutabila: \"Tentația depășirii de sine prin mijloace controversate s-a dovedit și se dovedește încă extrem de seducătoare\". Despre asta sa fie vorba? Despre depasirea de sine? Ce e depasirea asta de sine?
Altfel articolul tau incearca a spune lucrurilor pe nume, fara falsa pudoare a lui Adam de dupa pacat.

Tamara, cum e diavolul in 2000? Mai fariseu, mai scrupulos, mai egalitarist, mai justitiar, mai cast, mai angelic decat pana acum, capabil sa imite neprihanirea ingerilor si justificand despartirea de cele sfinte in numele cine stie carui ideal vremelnic. Eu unul iti sugerez Training Day, folmul acela cu politistul rau care era nu era de fapt mai rau decat fiecare dintre noi, si cu politistul bun, care era de fapt cel pierdut.

Doamne ce bine e sa fii singur! Dar e si mai bine daca stii sa practici yoga ca sa te poti cuprinde cu bratele, caci altfel anatomia noastra ne indreapta bratele catre celalalt.

acesta-i cuvântul cheie din text, cuvântul care redă urzeala (...) identificând acele personaje marginale a căror existență nesemnificativă dusă în spații restrictive se colorează brusc atunci când anunță ceva.

miroase a busuioc și foile de porumb foșnesc într-o complicitate tăcută. e mai mult o poezie lumească, stilul posesiv, și pasional, cumva mistic, nu va scrie o poveste despre iubirea de Dumnezeu, necondiționată și inteligibilă.

foarte multe lucruri se repeta pe acest site. revin aceleasi discutii, aceleasi probleme, cu alti oameni. acum de exemplu e randul meu sa spun ca poezia si ca faptul in sine sunt doua lucruri diferite, ca nu pentru toti cititorii fascinatia unui faptul poate tine loc farmecului poeziei sale si ca dezbracatul in scris poate fi ceva dezirabil dar fara valoare artistica:) si cu toate astea, ceva din mine iti spune \"Go, Alice\" femeile care se dezbraca in public au si ele partea lor de vina in raul acestei lumi ca doar nu putem lasa totul pe seama artistelor

Cateva intrebari: Cum ar putea Dumnezeu sa faca schimb in natura astfel incat sa poti sa spui ca Dumnezeu nu face asa ceva? Ce inseamna ca cei din urma vor fi cei dintai? Cine si cum ii instruieste pe copiii aceia ce si cum sa spuna? Crezi ca daca in vagoane calatorii ar vorbi intre ei si ar interactiona si nu ar mai lasa asa un imens culoar gol intre ei, acestia s-ar mai face simtiti/auziti?

mereu uit ca literatura nu se salveaza prin fapte ci prin scriitura autorului. cu alte cuvinte sa nu ne lasam furati de peisaj cand mergem la o expozitie de arta.

aristocratia nu poate fi un scop in sine. serban, cred ca hainele boieresti au fost imbracate deja din momentul in care realitatea a fost definita calitativ si nonconflictual, prin opțiunea pentru o literatură bună. aici e un moment ideologic de autopromovare al cărui sens stă probabil în clarificarea unor chestiuni administrative. e un contratimp interesant ca si sufixul +ism.

RA, tu ești un băiat talentat, nu are rost să te pierzi în dispute cu personaje pe care îți este mai comod să le imaginezi decât să le înțelegi.

domnu Nelu, haiduc de profesie