Mihai Miro

De când țara e condusă, De-o alianță descompusă, Trăim o anomalie, Devine portocalie.

O spun românii foatre triști; S-a stins o stea între artiști. Dar cu-n Dumnezeiesc mister, Va străluci de-acum în cer!

Din primărie vă promitem; (Și succese să vă urăm) Că astăzi cu toți\'ncepem Școala să o reparăm.

-Iar te critică dușmanii, Că arunci în câini cu banii. -Văd că ești pusă pe sfadă, Îi arunc că vreau paradă.

Asta-i pofta ce-o poftesc. Și de-ajung la primărie, Vă promit; c-o păstoresc Și-am s-o mulg cu măiestrie.

-Domnul doctor, ce mă fac? Soția mi-a explodat. -Ai acasă Antimigren? -Doar Trinitrotoluen.

A cerut prietenilor, Ca Iliescu; Ajutor! Ce făceau bucureștenii, Dacă iar veneau minerii?

Demnitar cu importanță, Cum tot timpu-i în vacanță, Ași propune să votăm, Postul să i-l vacantăm.

Împreună decă-i iei, Udrea și cu mărul ei, Reprezintă în final, Cel mai vechi păcat carnal.

Prima doamnă, Melania, Și-a ales ea pălăria, Neagră, mare și rotată, Să nu fie sărutată!

Câte un caz încropit, Cu probe la derută, Noi îl punem la dospit Și așteptăm să pută.

De când mă știu, Am o cutie. În ea mi-am ordonat: Amintirile, visele și speranțele. În ultimul timp, Constat că ceva se întâmplă cu aceasta. Amintirile au început să dispară, Visele s-au

De la Þuica Românească, Care s-a băut cu țoiu, Nu a putut să lipsească, Nicolae Văcăroiu.