Povestea unei cutii cu amintiri, vise și speranțe.

De când mă știu, Am o cutie. În ea mi-am ordonat: Amintirile, visele și speranțele. În ultimul timp, Constat că ceva se întâmplă cu aceasta. Amintirile au început să dispară, Visele s-au decolorat, Au devenit: alb-negru, Iar speranțele, deși au fost bine ambalate, S-au spart. Mai încerc din când în când, Să reconstitui câte una, Dar când ajung să pun ultimul ciob, Totul se transformă în nisip. Ce mă îngrijorează, Este degradarea cutii, A cărei conținut am vrut să-l las moștenire. Am bănuieli că unele speranțe, Mi-au fost luate de copii. La vise sunt sigur că nu au umblat. Le au pe ale lor mult mai frumoase. Mă tot bate gândul, (Căt mai este întreagă) Să-i fac o fotofgrafie. Să rămână o ultimă Amintire.