Mihai Miro

O spun fără patetism: Mulți copii au Autism. Suferă de-aceasă boală Și puterea actuală.

De când e zglobie, O blondă declară: Că ar vrea să fie, Lati-fund-iară-

O băbuță sfătuieșe; -Dacă vreți să fiți bărbați, Musai să vă comportați, Femeiește.

Pe Băneasa după viscol, Constată un pasager: Că avioanele-s la sol, Iar conducerea în aer.

Spun poeți cu tâmple dalbe: Poezia postmodernă, Se scrie cu versuri albe, Numai în sezonul iarnă.

Sâmbăta băteam covoare Și îmi potoleam mânia. De cînd nu sunt bătătoare, Imi bat soacra și soția.

Parlamentu-i în derivă, De-arestarea preventivă, Iar Senatu-i bănuit, Cum că s-ar fi Șovăit.

Să-mi fie cu iertăciune, Dar în noaptea dintre ani, Nu a fost televiziune, Ca să nu aibă țigani.

Să fie lucrată, Cere măiestrie, Da-i etichetată, Drept ticăloșie.

Pe un tușier banal, L-ai bătut fără mănușă. De te luai de central, Nu stăteai acum pe tușă.

Se-nreabă un profan: Dacă se vor întâlni, În ce limbă vor vorbi, Premierii Orban?

La noi în maternitate, De te naști de dimineață, Ai reducere la toate, Inclusiv la viață.

Parlamentul României, E asul democrației, Are un reprezentant, A unui singur votant.

O fidelă soțioară, Să își ajute primarul, Fie iarnă, fie vară, Zilnic face trotuarul.

sat îmbătrânit cireșe și amintiri Moșii de Vară