***

tu cea legându-mă de pământ ca o biserică de lemn cu ochii care întru nunta mea iscă păianjenii în rugă

primește-mă pe mâinile tale atât de singure încât nu li se mai disting încheieturile

primește-mă chiar dacă nu mai ajung

arde-mă-n lacrimi învăluie-mă-n vedenia

că liniștea și lumea ta de dincolo sunt eu

primește-mă pentru tot ce nu se poate ierta

chiar dacă numai cuie-aș fi fost mâncat de timp și rugină acolo

până când scâdurile-ți urcă la cer

până când sufletul tău se va împrăștia pe toate drumurile

înflorind biserici de lemn