Poezie
plan teofanic paralel
jurnal apocrif
1 min lectură·
Mediu
de ce ne este dat să ascultăm ceea ce niciodată nu se aude?
cum să avem răbdare să privim un presupus ecou de neunde?
a câta oară se vor fi pierdut cei care așteptau să se nască?
nu cumva privirile noastre aruncă umbre pe fața dumnezeiască?
poate că numai imaginându-ne atingem tot ce este în afară
și poate că visând amânăm ceea ce urmează să dispară
noi nu dorim întregul noi știm că lumea este o prelungire o agonie
dar lasă-ne speranța ca pe-o infimă parte a ceea ce întârzie să fie
024.189
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Leoveanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 8
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Leoveanu. “plan teofanic paralel.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/225421/plan-teofanic-paralelComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IGDistincție acordată
\"de ce ne este dat să ascultăm ceea ce niciodată nu se aude?
cum să avem răbdare să privim un presupus ecou de neunde?\"
Sublimă prezentare a artistului, încrâncenat să redea în cuvinte ceea ce abia a întrezărit, ceea ce inspirația i-a hărăzit pentru o fracțiune de secundă. Apoi munca lui în singurătate de a sculpta în lumină chipul ideilor.
Și e atâta sfințenie în versul următor, o atingere a duhului care-mi amintește de exprimarea delicată a lui Tagore:\"nu cumva privirile noastre aruncă umbre pe fața dumnezeiască?\"
Ultimul vers, ca o rugăciune în stare să spele din nou lumea, preț măcar de o poezie!
Te felicit pentru rigoarea limbajului poetic, pentru că în tihnă chinuită meșterești poeme îngerești!
cum să avem răbdare să privim un presupus ecou de neunde?\"
Sublimă prezentare a artistului, încrâncenat să redea în cuvinte ceea ce abia a întrezărit, ceea ce inspirația i-a hărăzit pentru o fracțiune de secundă. Apoi munca lui în singurătate de a sculpta în lumină chipul ideilor.
Și e atâta sfințenie în versul următor, o atingere a duhului care-mi amintește de exprimarea delicată a lui Tagore:\"nu cumva privirile noastre aruncă umbre pe fața dumnezeiască?\"
Ultimul vers, ca o rugăciune în stare să spele din nou lumea, preț măcar de o poezie!
Te felicit pentru rigoarea limbajului poetic, pentru că în tihnă chinuită meșterești poeme îngerești!
0
\"noi nu dorim întregul noi știm că lumea este o prelungire o agonie
dar lasă-ne speranța ca pe-o infimă parte a ceea ce întârzie să fie\",
dar și încercări de revelații ascunse în vălul supozițiilor
\"poate că numai imaginându-ne atingem tot ce este în afară
și poate că visând amânăm ceea ce urmează să dispară\".
O subtilă manevrare a jocului oximoronic face din poezie o experiență intrigantă.
Cu drag,
Constantin