Poezie

mansardă armă și pustiu

jurnal apocrf 56

1 min lectură·15 februarie 2006

Mediu

ne-am rătăcit unul în altul

sau nu-i decât suferința memoriei mele difuze

încă mai am la despărțire cuvinte

aș putea să te transform în puțină liniște

însă de câte ori plouă – și plouă –

mă cuprinde mila cum se tot surpă

mormântul părinților mei care continuă

să-mbătrânească așteptându-mă

ce-ar trebui să vă mai spun, femei

corpuri de iluminat viața mea hibridă,

plângi și tu, plângi și tu, plângeți toate, Marii,

îndepărtate provincii ale unui imperiu

beat de nenorocire-n pustiu nu e nimeni

încerc sa fiu altul până când

vor trece pe alături ca pe lângă oricare străin

până când stratul subțire de aer

care te înconjoară

mă face invizibil

apoi lovindu-se de tine

vor învăța cu fiecare pas

vor ține mâinile întinse

chiar și acolo unde nu exist

înainte de-a adormi cu haina sub cap

într-o mansardă îmi închipui

cum cineva se apropie totuși

și-mi pune în mână o armă

001.398

Mihai Leoveanu. “mansardă armă și pustiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/165953/mansarda-arma-si-pustiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.