jurnal apocrif 27

Mama are parkinson afară e o vară foarte roșie - nici poezia aceasta nu e ceva prestabilit – pe-o frunză-nsângerată cânt și eu zdrobind-o două lucruri am suportat râzând – mezalianța și cărțile din pod dar sunt ridat pe dinăuntru – înțelegerea le întrecu toate au fost odată ca niciodată – mi-e dor de câinele nostru – sub scaunul de la catedră aș înfige cuie de doisprezece dar eu sunt mâinile Mamei ia uitați-vă cum tremur