jurnal apocrif 19

ce ai spune dacă te-ai afla în locul meu în toată forfota asta? ce ai spune dacă ai susține cu privirea un perete al acestei gări dacă te-ai ocupa de proiecția ideilor tale pe un perete atât de fragil și nimeni nu ar înțelege filmul? lumi imemoriale am traversat nemișcându-mă din locul acesta numai prin mine aflându-se toate a căror vârstă se măsoară din clipa-n care-au fost gândite ascultă sunt mai bătrân decât piatra căreia numai lacrimile i-au dat forme (atât de singur stam încât mi se părea că fluviul acela se varsă în cer sau poate că murisem de mult și doar amintiri ale noastre eram noapte frenetică și bieți copii lucrând la iluzia vieții eterne) dar sunt balanțe pe care vântul - nici măcar timpul – nu le înclină desăvârșită Pace în lăuntru-mi mai vulnerabil decât cerul și mai nevinovat decât ochiul cel orb a cărui pleoapă ridicându-se distinge în dâra de lumină galbenă aceeași auroră a morții (toate pragurile de sus au căpătat bizară strălucire din loviturile frunții sale) abia când lacrimile tale trupului au întrecut măsura ești corabia plutind fără teamă în orice suferință mai mult nu voi spune ar însemna să explic prin mijloace brutale o stare a omului care întrece divinitatea și nimeni nu ar înțelege filmul