Mihai Chira

atâtea dealuri ce nu-s ale mele le urc, le cobor când am început să mă caut prin camerele goale era prea târziu, zidurile deja mă considerau unul de-al lor iar varul de pe ele era machiajul cu

știu că aș putea să trăiesc precum păsările dar mi-e teamă să nu fiu mereu călător. știu că pot să ating stelele doar ridicându-mă puțin în vârful degetelor de lună nu mai vorbesc ar fi

vino iubito să spargem seminţe ne aşteaptă în parc banca noastră e roasă de vreme îi lipseşte şi-un dinte dar noi îi spunem şi acum, dumneavoastră plopul de lângă a înlemnit, ce să vezi se face că

am îndesat iubirile peste tot. sunt singur, dar în casa mea e atâta iubire nici nu pot să deschid vreun geam sau vreo uşă că iubirea ţâşneşte înaripată, inundând văzduhul, luându-se la

e muncitor greu de găsit de toată lumea căutat are talent de-a sta pitit din fire e mai rezervat

stai calm. nu alerga prin viaţă ca o pradă crezând că eşti urmărit de un prădător... nimeni nu vrea să te prindă întoarce capul şi vei vedea doar dârele subţiri ale vieţii tale cum se pierd

pe cerul purpuriu norii par domesticiţi de cât i-a leganat vântul: nord-vest, nord-est, au adormit ca la un cântec de leagăn şoptit de chire şi egrete iar când s-au trezit au strigat: apă,

am inima ca un cub rubik, toţi vor să se joace ce ea să o întoarcă pe toate părţile când pe faţă când pe dos, să apese cu palmele uneori cu pumnii peste bătăile ei înfometate şi moi, care

nu trebuie să-mi spui că pleci dacă pleci. privirea ta rămâne înfiptă ca un ţăruş de abanos în inima mea ce foşneşte învelită în amintiri creponate şi încă mai bate în ritmul paşilor tăi ce

Cum ar fi, mamă, de-ai mai fi Să-mi mângâi părul plin de nea Şi să mă porţi prin melodii Ce nu le ştia nimenea. Când tu te-ai dus, eram prea tânăr Şi nu ştiam că, chiar te-ai dus Doar tata

m-au năpădit anii. umbra mea se întinde goală şi lacomă ca o sculptură de Giacometti rânjind la pereţii întorşi pe dos aş putea scrie versuri despre nimic dar călimara a secat ca

te privesc barbar dorinţele mele stau ferecate ca-ntr-o cutie a pandorei ar năvăli ca nişte hoarde înecate în praful stepei să-ţi sfârtece orice putere de împotrivire să te răpească din dom-ul

ai venit la mine cu iubirea ta în palme era neagră, ca noaptea ce bate-n pereţi nu la uşi m-ai uns pe tot corpul întinzând negrul până s-a amestecat prin carne şi sânge prin respiraţii şi