Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Rămâi

mai puteai să stai (aveam 12 ani)

2 min lectură·
Mediu
Cum ar fi, mamă, de-ai mai fi
Să-mi mângâi părul plin de nea
Şi să mă porţi prin melodii
Ce nu le ştia nimenea.
Când tu te-ai dus, eram prea tânăr
Şi nu ştiam că, chiar te-ai dus
Doar tata îmi plângea pe umăr
Spunându-mi cum tu ai apus.
O vreme, n-am băgat de seamă
Nu te chemam decât cu gândul,
Dar într-o zi m-am dus cu teamă
Să văd cum te-a-nghiţit pământul.
Cum ar fi, mamă, să vii iară
Din nou, acuma lângă mine,
Să-mi îndulceşti viaţa amară
Care se scurge, tot spre tine.
Ne-om întâlni, pe-un colţ de rai
Cu dor, eu ştiu că mă aştepţi,
Iubirea ta din nou să-mi dai,
Chiar şi în lumea celor drepţi.
Unde nu-i boală sau alt rău
Şi nu există întristare,
Acolo, mamă, chipul tău
Icoană, e scăldat în soare.
Eu simt iubirea ta şi-acum
Chiar dacă am îmbătrânit,
Iar de mi-apari nălucă-n drum
Eu doar îţi spun: bine-ai venit!
De ai mai fi, eu ştiu prea bine
Numai pe mine m-ai iubi
Poveştile cu prinţi şi zâne
Ar prinde viaţă, ştiu că ştii.
Nimic nu mi s-ar părea greu.
Rămâi, eşti totul pentru mine.
Aici, adânc în pieptul meu,
În inima ce-i tot la tine.
00755
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
205
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Chira. “Rămâi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-chira/poezie/14183509/ramai

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.