Poezie

singur

1 min lectură·12 iulie 2022

Mediu

cine oare-o să-mi mai spună

poveşti de adormit nebuni

şi noaptea sub un clar de lună

să mai cred încă în minuni

câţi oare-s singuri ca şi mine

şi plâng tăcuţi cu faţa-n pumni

şi cred că în ziua de mâine

oamenii răi pot fi şi buni

se uscă iedera pe casă

şi se ascunde-n crăpături

iar seceta e tot mai deasă

din suflete-au rămas frânturi

pământul s-a căscat flămând

de pot să cad în el cu totul

nu mai rămâne niciun gând

ce ar putea chema potopul

şi ploaia a secat în cer

de orice rugă se destramă

atâtea păsări cad şi pier

fără să pară a fi o dramă

fântânile nu mai dau rod

nămolul negru le sugrumă

iar cumpăna pare un nod

acoperit de tot cu humă

în dimineţile de vară

beau cât mai apuc din rouă

ca nişte boabe reci de ceară

mă ard pe buzele-amândouă

cine oare o să mai vie

acum când sunt doar foc şi pară

să-mi stingă focul şi să ştie

cum să-mi aducă ploaia iară

am să-nţeleg de n-ai să vii

te-ai dus să arzi în altă parte

unde e tril de ciocârlii

iar inimile nu-s secate

001.361

Mihai Chira. “singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-chira/poezie/14163467/singur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.