Mihai Chira

Mi-am rezemat oasele în rastelul nopţii Gura îmi miroase a pustiu În timp ce muşc cu dinţii coasa morţii Vreau să te chem dar este prea târziu S-au uscat şi florile din glastră Unde tu deunăzi

iubito, se ridică furnale industria grea prinde avânt noi ne iubim prin vechi mahalale e noroi şi plouă mărunt zvâcneşte fonta topită-n cuptoare muncitorii asudă din greu, şarjele fierb ca ieşite

e fiul cel iubit și adorat cu diplomă de bacalaureat dar după doișpe ani de stat prin clasă și-a cam uitat cei șapte ani de-acasă

într-o bună zi, când ploua cu cicoare iar pe ferestre, toamna mânjea cu mătrăgună, mi-am adus aminte de tata îmi petreceam timpul cu familia, prieteni de tot felul, colegi de muncă dar, nu şi

ești aici lângă mine sub pecetea nopții ce are stele la urechi am numit un crater de pe lună după numele noastre să-l putem vedea din orice punct al singurătății nu ne plac cometele ele vin și

picur odată cu ploaia, mă tolănesc ca şi ea pe străzile înguste, sau curg în neştire prin nopţile boeme care lacome, înghit totul: locuri, oameni, patimi, acareturi anii trec, trec şi eu

boul se credea stăpân peste întreaga lui cireadă dar, i-au găsit minus, la fân, și-acum se-nvârte, după coadă

primăvara când, trosnesc nuielele din gând şi le aprind, cu al tău foc trăiesc o viaţă-n stil baroc aş prefera stil bizantin când apăreai la mezanin spunând cu tronc că ţi-am picat pe inimioară,

să ştii că dacă te iubesc asta-i tot ce am nu știu ce să-ţi mai ofer. poate munţii de singurătate ce i-am escaladat fără niciun echipament de protecţie nenumărate mări ale neputinţei deşi nu

ne ţineam de mână nu pentru a nu ne pierde ci pentru a ne asculta bătăile inimii eram îmbrăcaţi lejer cu iubire, toate străzile inmugureau când le treceam pragul, erau ca nişte straie

vara e încă în mine cu furtuni de nisip cu plaje întinse pe şezlonguri de corali cu soarele ce-mi încălzeşte lunca sufletului iubiri toride consumate în regim all-inclusive nici n-am

Mă tem că vei pleca şi vei zbura Spre alte ceruri, poate mai albastre, Iar universul tot s-ar scutura Să-ţi facă loc şi ţie printre astre. Ai să te-nchizi în aripi de egrete Ce se desfac când

aripile mele sunt în interior, ascunse de privirile curioase, tăioase ale trecătorilor prin viața mea. o privire poate răni mai mult decât o mie de cuvinte, ca un țăruș de os înfipt în