băiatul din sticla de cola

Deci caută, caută, caută! Lumea trece în grabă. Se oprește brusc. Mă privește. Face un pas în stânga sau în dreapta și pleacă. Le văd pantofii murdari și curați. Tălpile pline cu căcat de câine. Sub fustele femeilor chiloți murdari și curați. Cu floricele și fără. Albi. Negri. Roșii. Roz. Verzi. Maro. Gri. Etc. Toate vor să-și adune anotimpurile între picioare. Toate cred că dacă umblă vara cu iarna între picioare, eu n-o să-mi dau seama ce au ele acolo. Vara. Vine și troleibuzul 8. Reclamă. Mivina – 3 minute și ești sătul. Ești sătul de viață. Indicații. Poartă ghete cu șireturi și mergi în baie. 18. Cola- bei și te piși pe tine. Pe mamă. Pe tată. Pe soră. Pe vecini. Pe toți. Niciodată nu te vei simți mai bine. În 18 urcă bărbații. Cu rucsacurile lor ca niște măști ale vieții. Femeile în 8. Mame singuratice. Copii au o zi. Mamele au vârsta troleibuzului. Toți suferă de foame și sete. Deci caută, caută, caută! Nu am apucat răsăritul soarelui niciodată. Nici azi. Mi-a spus mătușa raia că trebuie să vad așa ceva. Apare dumnezeu în soarele proaspăt. Sau isus. Nu mai țin minte. Știu că mi-a spus ceva când am venit pentru prima dată în chișinău. Îl văd acum pe isus. Nu seamănă cu tipul acela pletos. E chel. M-i l-a arătat un câine pe la 10. A ridicat piciorul. S-a pișat peste mine. În lumina aia galbenă a apărut el. Culegea pinul la un bancomat. Și-a umplut rucsacul cu bancnote și a plecat în direcția gării, mâncând semințe. Cu isus nu trebuie să vorbești. Cu el trebuie să fugi un kilometru să vezi care pe care. Deci caută, caută, caută! Soarele nu mă mai lovește. Bate în capacul sticlei. Pe capac scrie: mai încearcă! Deci încearcă, încearcă, încearcă! Îi văd cerul gurii. Îi văd limba roșie. Îi văd toți dinții negri și unul de aur. Simt mirosul de căcat cu salam. Cum te cheamă? Nu știu. De când ocupi acest spațiu? Nu știu. Probabil de dimineață. Și unde ai locuit înainte? Acolo. Vezi blocul acela cu 16 etaje. Da? Eu locuiesc la 15. Ultima fereastră din stânga. Locuiești singur? Nu. Cu cine? Cu veronica. O iubești? Nu. Da. Nu știu. Ce s-a întâmplat cu mâna ta dreaptă? Ce-i cu mâna mea dreaptă?! AAA! Nu am mâna. Am un ciot. Mi-a tăiat-o mama ca să nu fac prostii. Îți place cola? Nu. Atunci ce-ți place? Îmi place berea, votca, coniacul și apa cu clor de la robinet. Îmi place să mă culc singur și să mă trezesc cu cineva în brațe. Nu importă. Îmi place să mă piș în chiuvetă. Îmi place să mă cac în pungi și să le arunc de la balcon în capul oamenilor. Să borăsc în lighean. Să mă spânzur cu firul telefonului. Să aprind o țigară și s-o sting. Îmi place să vorbesc cu veronica. S-o fut. S-o sărut. S-o bat cu mâna stângă și ea să mă toarne mamei. Tu cum te numești? Cine ești? Nu te speli pe dinți? Sau mănânci căcat? El nu mai e. A plecat. Pe capac scrie: mai încearcă! Deci plângi, plângi, plângi! Nu pot să plâng. Vreau și nu pot. Scuip în palmă și-mi umezesc ochii. Plâng. Hehehe! Deci plângi, plângi, plângi! Du-te dracului! Nu mai am salivă în gură. Ochii îmi sunt cleioși. Văd copiii cu mamele moarte sub unghii. Fug. Fug spre mine. Mă lovesc cu picioarele și trec printre pietre. Gol! Strigă unul. Ba nu e. Altul. Ba e! Ba mă-ta! Ba tat-to! Se bat. Se zgârie. Pielea lor sufocă mamele. Ceilalți strigă. Nu aud ce strigă. Dar strigă ceva. Deja nu mai văd nimic. Sângele cald mi-a inundat ochii. E prima dată când încerc să privesc lumea cu ochi calzi. Dar nu pot. Corzile lor vocale rămân fără spectatori. Ei nici măcar nu mi-au vândut bilet. Deci dormi, dormi, dormi! Dorm. Veronica îmi împletește un fular. Mi-e cald. Mi-e foarte cald. Din când în când, se oprește. Îmi șterge fruntea transpirată cu un șervețel. Îl linge. Îmi mărturisește gustul creierului meu. Amar. În ritmul acesta o să murim de foame. Măcar căldura s-o conservăm. Fular. Pulover. Mi-e cald. Vreau banane. Castraveți murați. Vreau apă. Nu vreau fular. În casa noastră e vară. În casa noastră cântă păsările. Cresc flori pe pereți. În casa noastră e bancomatul lui isus. Aici e robinetul din care îmi beau eu fericirea clorată. Nu vreau fular. Afară soarele e mai mic decât în casa noastră. Deci în/cerc,în/cerc, în/cerc! Încerc să deschid ochii. Degetele pipăie crusta de sânge uscat. Buzele uscate. Nimic bun. Doar glasurile lui jorik, ghena și aligator. Nu știu cine sunt. Vorbesc despre o strelkă mai veche. Cum l-au bătut măr pe verbliud și belîi în valea trandafirilor. Simt că mă transportă undeva. Pe o bancă din parc, probabil. Capacul pe care scrie: mai încearcă! dispare. Apare o bucată de folie de aluminiu, un ac, niște iarbă și o țigară făcând o gaură între picioarele mele. Apoi apare fumul galben. Cald. Ciudat. Fără aer am trăit. Cu fum mor. …………………………………………………………………………………………………....... Aligator respiră adânc și rar. De parcă s-ar fi aflat o zi sub apă. Fără aer. Privește liniștit în jur. Parcul e gol. Doar un felinar defect bâzâie. Ghena și jorik zac la picioarele lui însângerați. Pășind prin băltoaca de sânge, își șterge mâinile de tricou, aprinde o țigară. Merge grăbit spre blocul din față, strângând cu putere mânerul cuțitului. La fereastra din stânga, de la etajul 15 arde lumina. Probabil prăjește cartofi sau mănâncă semințe. Luminile se sting. Etajul 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. O foaie veronico! O foaie! Deci caută, caută, caută!