Cubul de sticlă

Nu aveam televizor în cameră. Dar de pe la 7 dimineața priveam o telenovelă. Una în care jucam și eu un rol de căcat. De vreo 15 episoade, cu o pauză de 4-5 secunde între ele – atât cât deschizi ochii și să numeri câteva pete de mucegai de pe tavanul galben – mă chinuiam să conving o curvă să se frece cu mine. Și cum frumusețea ei era o târfă mai mare decât ea însăși, reușise să adune în jurul patului, pe care stătea crăcită într-un mod oarecum nobil, pe toți. Se freca. Cu mama, cu tata, cu prietenii, cu toți cunoscuții și cu necunoscuții, cu isus, cu tatăl lui și cu toți ucenicii și sfinții, cu zeus și cu toate divinitățile mai vechi și mai în pas cu moda. Eram după un perete de sticlă. Singura legătură cu ei, era un orificiu mic, atât cât să bagi un deget, pe care îl descoperisem încă din primul episod, în timp ce loveam cu pumnii în perete, înfuriat peste măsură, văzând-o pe mama cum își băga limba în gâtul târfei. Nu știu de ce mă înfuriasem. Probabil din gelozie. Totuși, odată cu descoperirea găurii, am recurs imediat la exploatarea ei, băgând încontinuu rugămințile ca pe niște mineri, care tot timpul se întorceau cu mâna goală. Reușisem să număr 7 pete de mucegai. Apoi am intrat în episodul 16. Tata gâfâia puternic și răgușit. Am simțit mici picături săpând tranșee în obraz. Exploatam mai departe gaura. Trimiteam cele mai puternice vibrații de coarde vocale pe care eram în stare să le produc. Și totul s-a oprit brusc. Ea s-a întors cu spatele. Iar tata s-a ridicat greoi din pat, și trupul lui masiv s-a îndreptat spre mine cu o cârpă în mână. Cârpa cu care ea își stergea burta și sânii de sperma muritorilor și a divinităților. Și-a lipit obrazul de sticlă. M-a privit ca pe un străin – nici un rid de pe chipul lui nu trăda legătura de tată - fiu. Iar după un zâmbet amar, aruncat fără nici un interes, mi-a astupat speranța cu cârpa lipicioasă pe care, tocmai o îndesa cu degetul arătător în mica gaură. Nu i-am auzit pașii greoi îndreptându-se spre pat. Nici gemetele ei. Nici gâfâielile lui. Vedeam doar sudoare ei cum se prelingea pe obrazul îndreptat spre mine, și venele cafenii pulsând puternic în tâmpla stângă a tatălui. În zadar băteam cu picioarele și pumnii în perete. Ei se futeau toți. Unul după altul. Doar atât. La un moment dat am șimțit că aerul refuză să-mi intre în plămâni. Dincolo cocoș era gata să se scurgă. Auzeam cum celulele băteau, din ce în ce mai des, în țeavă. Apoi o împușcătură. Apoi 2. Apoi 3. Și le-am pierdut numărul. Simțeam cum se plimbă gloanțele prin tot corpul. Am vrut să gem de durere, dar tot atunci am realizat că corzile vocale se sinuciseră deja. Și surpriză ! Curva dispare. Dispar toți. Și mama, și tata, și prietenii, și cunoscuții, și necunoscuții, și isus, și tatăl lui, și gașca lor, și zeus cu toate brandurile antichității. A rămas doar patul singur, cu cearșafurile lui mototolite. Picioarele încă mă ascultau. Am mers, sprijinindu-mă cu mâna dreaptă de perete, doar 3 pași. Și m-am lovit în altul. Apoi în altul. Numărasem 4 lovituri. Și a venit și sentimentul cu coada între picioare. Era ceva de genu: când descoperi un pământ nou, o planetă, îi faci o hartă, dar tot atunci îți dai seama că ai rămas singur, fiindcă aborigenii ți-au distrus echipajul și nava. Și te mai păstrează ceva timp ca pe o piesă de muzeu. Până se satură.