marioneta

După o lungă perioadă de chinuri, într-un sfârșit ea muri. Nu m-a surprins deloc moartea ei, primisem vestea cu zâmbetul pe buze pentru ea, cu inima strangulată pentru mine, căci ce-i mai rămânea să facă, decât să moară. Eram fericit pentru ea. Când am aflat că va muri, am vrut să plec înaintea ei, dar ea m-a rugat cu lacrimi în ochi, să-i promit că n-o să fac asta, căci vom nimeri în locuri și lumi diferite. N-am fost la înmormântarea ei. Am preferat să plâng în liniște acasă, nu să mă dau în spectacol lângă sicriul ei. La început, am crezut că toți o să mă creadă nebun, sau că n-am iubit-o vreodată, dar culmea uimirii mele a fost, că toți apropiații și prietenii mei m-au înțeles și chiar mă încurajau să o țin în acest ritm, după cum spuneau ei:\"așa o să trec mai ușor peste asta\". S-au scurs 365 de zile. În acea zi stăteam lungit pe pat și serveam cu greață vin, și rosteam bâlbâit câte un:\"La mulți ani, draga mea!\", cu toate că nu se născuse în acea zi. Eram fericit pentru ea. Probabil era deja putrezită, dar aveam acea siguranță, că ea îmi zâmbește chiar și în mormânt. A doua zi, trecu prietenul meu pe la mine, care din start îmi spuse, că n-ar fi rău să mai ieșim la o bere, așa cum o făceam în vremurile bune. N-am acceptat. Pereții mei galbeni, lenjeria ei intimă, hainele ei, pozele erau un peisaj de care nu vroiam să ma despart vreodată. A treia zi prietenul meu venise cu alți băieți din gașcă, m-au încuiat ca pe un câine in baie, și-au șters fară milă peisajul meu ca niște cenzori nemiloși. Simțeam cum mă descompun, cu fiecare sutien sau poză aruncată în cușul de gunoi, dar nu puteam face nimic, eram neputincios ca un papagal ce are darul vorbirii, dar nu poate apuca pe nimeni de gât, căci nu are mâni, ci doar aripi. După trei ore închis într-o colivie, ochiul meu se lovi de un peisaj nou, care la prima atingere a creat o greață, apoi un leșin. Era prea multă lumină și ea se evaporase. După acea întâmplare, am observat, că prietenul meu cel mai bun, nu vrea să mă mai înțeleagă. Serile pe care le petrecea cu mine, nu erau numic altceva, decât lungi discursuri privitor la viitorul meu, și mai ales, viitorul meu cu o altă fată. Niciodată nu am ascultat discursul lui până la capat, căci de fiecare dată îmi aduceam aminte de ea, și la primul gând în direcția ei îmi țâșneau lacrimile din ochi ca dintr-un havuz, ce nu a avut puterea să răcoreasca pe nimeni. Cu timpul, însă, am început să mă dezgheț. Am început să frecventez baruri și discoteci, nici nu am abservat cum m-am reintegrat în societate. Totul revenise la normal, chiar am început să zâmbesc, dar numai prietenilor mei, care cu toate puterile încercau sa-mi bage pe gât o femeie, și spre uimirea lor, nu am acceptat nici una, câte odată chiar le bruscam și le trimeteam la origine, spunându-le rece, că nu am nevoie de târfe, ci am nevoie de ea. Într-o noapte, când mă întorceam de la o lungă plimbare prin baruri, am găsit o puștoaică goală în patul meu. Nu-mi venea să cred, prietenii mei întrecutseră masura,îmi trimit curvele-n pat, de parcă dacă mi-era a fute nu găseam una pe stradă. Am privit fata, apoi i-am spus, că ar fi bine să plece acasă. Nici n-a ascultat bine vorbele mele, că a și sărit peste mine cu toata puterea ei de seducție, pe care eu o simțem doau în partea involuntară a corpului, și ca să scap de ea, i-am șoptit la ureche:\"Eu sunt homo\". Reacția ei: s-a sculat prusc, s-a îmbrăcat cu viteza luminii și a părăsit casa sub acompaniamentul unui râs sarcastic. În urmatoarele zile, râsul și bătaia de joc la persoana mea, au batut recordul găștii mele. Cu toate că am încercat să le explic, că a fost doar o glumă cu care să scap de o curvă, ei oricum n-au înțeles și au continuat pe același tot. Cu prima ocazie suna o întrebare:\"Ești homo?\". Aceste cuvinte îmi degradau nervii. M-am închis în casă cu unicul meu prieten și organizam lungi beții mortale. Azi la ultimul pahar, prietenul meu mă lovește în cap cu două cuvinte:\"Ești homo?\", a început să fiarbă sângele în mine, dar nu l-am dat pe față, ci am răspuns simplu și cu un zâbet extins pe buze :\"Sunt\", el a râs și a plecat să se culce. Eu nu vroiam să dorm, nu aveam poftă,vroiam să demonstrez lumii că sunt homo, dacă ea asta vrea să fiu. Mi-aduc aminte, că de mic copil visam să fiu actor, dar nu mi-am închipuit niciodată că o să actor în teatrul de păpuși. Mi-am lăsat prietenul să adoarmă, am rupt o bucată de fir telefonic și l-am fixat cu burta de pat,legândui bine mâinile, am scris pe spinarea lui un \"Iartă-mă\". Am căutat vazilină în dulap, dar n-am gasit, insă, am văzut eu într-un film în care se folosea săpunul în acest scop și m-am gândit că ar putea să meargă. Mi-am uns bine pula, apoi l-am uns și pe el. Nu știam că homosexualii se chinuie atât până începe partida de sex, trebuie să depui mult efort și chin până vezi pula introdusă. În timpul în care am reușit cu succes operația, el s-a trezit speriat și cu mișcări ca trase din mitralieră, încerca să se elibereze, dar făra nici un rezultat. Striga din toate puterile, din cauza durerii bănuiesc, iar eu urlam ca un câine, căci simțeam zborul sexual cum își ia viteză. Mi-a plăcut senzația, dar conștiința nu mi-a permis să o fac și a doua oară. Îmi era milă de el, totuși, îmi era prieten... Sper ca ea să nu fie geloasă, doar nu m-am culcat cu o femeie, ci cu un bărbat... Acum el plânge, tremură și silabisește niște cuvinte cărora nu le înțeleg sensul....